Companii

Mechel Târgovişte concediază peste 500 de angajaţi, un sfert din numărul total

Mechel Târgovişte concediază peste 500 de angajaţi,...

Autor: Ioan Dornescu

15.03.2013, 17:09 1234

"Având în vedere situaţia economică a societăţii şi intenţia fermă privind reorganizarea activităţii a fost necesară redimensionarea personalului în concordanţă cu volumul prognozat al producţiei, în vederea asigurării reuşitei în implementarea unui plan de reorganizare. Din acest motiv, începând din data de 11 martie 2013 conducerea societăţii împreună cu reprezentanţii administratorului judiciar au procedat la comunicarea de preavize către 512 salariaţi ale căror posturi au fost desfiinţate ca urmare a aprobării unei noi organigrame. Salariaţii care au primit preavize urmează a fi concediaţi (...) şi vor beneficia de un preaviz de 20 zile lucrătoare, precum şi de plăţi compensatorii în cuantum de trei salarii brute", se arată într-un raport al companiei, remis Bursei.

Combinatul de oţeluri speciale a înregistrat anul trecut venituri de 941,3 milioane de lei (211,5 milioane euro), mai mici cu 12,3% faţă de nivelul de 1,07 miliarde de lei raportat pentru 2011, şi a consemnat pierderi de 104 milioane de lei (23,3 milioane euro), în scădere cu 24,7%.

Mechel Târgovişte a făcut parte din grupul rus Mechel, care a anunţat în luna februarie că a vândut activele din România către firma Invest Nikarom, deţinută de Viktor Chumakov şi Svetlana Chumakova Svetlana, ambii cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia, pentru suma simbolică de 230 de lei, a vizat transferul companiilor Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

Cei aproximativ 2.000 de angajaţii ai combinatului din Târgovişte sunt în şomaj tehnic din decembrie anul trecut. Compania a anunţat recent că a reluat activitatea la secţia de pregătire a materialelor, iar până la sfârşitul lunii martie vor fi repornite oţelăria electrică şi laminorul de profile mici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO