Companii

MedLife a inaugurat o hiperclinică la Cluj-Napoca în care lucrează 60 de oameni

MedLife a inaugurat o hiperclinică la Cluj-Napoca în...

Autor: Vasile Măgrădean, Andreea Tobias

23.10.2015, 00:04 804

MedLife a inaugurat la Cluj-Napoca, într-o clădire care aparţine Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, o hiperclinică în urma unei investiţii de 800.000 de euro, care oferă pacienţilor consultaţii şi investigaţii pentru 24 de specialităţi medicale.

"Noua unitate se întinde pe patru nivele, având o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi şi pune la dispoziţia pacienţilor soluţii integrate medicale de laborator, ambulatoriu şi imagistică sub acelaşi acoperiş.

În perspectivă, dorim să extindem serviciile de la Cluj cu investigaţii şi tratamente în regim de spitalizare de zi”, a spus Mihai Marcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife. 

Potrivit acestuia, MedLife a intrat pe piaţa medicală din Cluj-Napoca în anul 2008, odată cu deschiderea unui laborator de analize şi a unui centru de medicina muncii.

Noua hiperclinică are 22 de cabinete medicale, echipa medicală fiind formată din peste 60 de persoane. Afacerile MedLife au crescut în primele nouă luni ale acestui an cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv la 67,8 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO