Companii

MedLife, cea mai mare reţea privată de sănătate: Testăm în continuu personalul. Maternitatea urmează să fie redeschisă săptămâna viitoare

MedLife, cea mai mare reţea privată de sănătate:...

Autor: Cristina Bellu

03.04.2020, 15:18 385

MedLife anunţă că a testat tot personalul care asigură traj la nivel naţional, personalul medical şi administrativ care intră în contact cu pacienţii oncologici în centrele proprii de chimioterapie din Craiova, Sibiu, Braşov şi Bucureşti şi din centrul de radioterapie din Sibiu, precum şi tot personalul din maternităţi, în contextul pandemiei de COVID-19. 

Dintre cele peste 800 de cadre medicale testate la nivel naţional au fost confirmate pozitiv două asistente şi o infirmieră de la maternitatea din Arad.

Acestea au fost izolate, iar activitatea maternităţii a fost suspendată temporar pentru dezinfecţie, urmând să fie reluată în cursul săptămânii viitoare.

“Testarea intensă şi preventivă este eficientă pentru depistarea din timp a cazurilor de infectare a personalului medical si limitarea răspândirii bolii. Este nevoie de testare periodică pentru a ţine pacienţii în siguranţă şi pentru a avea constant rezerve de medici şi asistente”, explică Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

Compania spune că va continua procesul preventiv de testare, urmând să îl extindă şi la nivelul gravidelor care vin să nască în maternităţile operate de MedLife.

Totodată, reprezentanţii MedLife anunţă că pentru a susţine procesul de testare şi a creşte capacitatea vor pune în funcţiune al doilea laborator Real Time PCR în următoarele două săptămâni.

„Depunem eforturi pentru a pune în funcţiune al doilea laborator pentru testare COVID19. Va fi în Sfântu Gheorghe pentru a creşte capacitatea de testare în centrul ţării. Sperăm să avem sprijinul DSP pentru a putea demara testările cât mai curând”, adaugă Mihai Marcu.

Este o problemă foarte importantă la ora actuală, unde nasc mamele care erau programate. În Suceava, toate maternităţile sunt închise, şi cele de stat şi cele private.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO