Grupul MedLife, cel mai mare operator privat de sănătate după cifra de afaceri, investeşte în continuare sume până în 10 mil. euro, însă pentru proiecte mai mari de acest prag aşteaptă să vadă cum evoluează situaţia economică.
„Bugetul de investiţii al MedLife pe anul următor este legat de deficitul bugetar. Investiţiile în acest moment sunt pe „aşteptare“. Sigur, la nivelul MedLife, investiţiile de 3-5-10 milioane de euro se fac oricum. Ce înseamnă peste această sumă probabil că va depinde foarte mult de bunul mers economic al României“, a spus Mihai Marcu, CEO şi preşedinte al MedLife.
Operatorul de servicii medicale private MedLife (simbol bursier M) a încheiat primele şase luni din 2025 cu afaceri de 1,57 mld. lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. După rezultatele financiare din 2024, MedLife este cel mai mare operator privat de sănătate, cu un business de peste 2,7 mld. lei anual. La o diferenţă mică vine reţeaua Regina Maria, iar al treilea jucător după cifra de afaceri este Medicover.