Companii

MedLife îşi extinde portofoliul cu două noi achiziţii: Compania a preluat integral Centrul medical de diagnostic şi imagistică Tomorad din Sfântu Gheorghe şi 60% din acţiunile Centrului medical de gastroenterologie din Târgu Mureş

MedLife îşi extinde portofoliul cu două noi...

Autor: Cristina Bellu

10.06.2022, 14:47 227

MedLife, principalul jucător din piaţa de servicii medicale private din România, a semnat pentru preluarea pachetului integral de acţiuni la Centrul medical de diagnostic şi imagistică Tomorad din Sfântu Gheorghe, precum şi a 60% din acţiunile Centrului medical de gastroenterologie din Târgu Mureş.

Odată cu finalizarea celor două tranzacţii, MedLife va avea în portofoliu 41 de achiziţii, potrivit datelor transmise vineri de reprezentanţii companiei.

“Cele două achiziţii reprezintă un pas firesc în extinderea operaţiunilor noastre în centrul ţării. Suntem deja prezenţi în ambele oraşe cu facilităţi de ambulatoriu şi laborator, iar noile achizitii vor veni în completarea serviciilor existente, reprezentând noi facilităţi atât pentru clienţii noştri corporate, cât şi pentru pacienţii individuali”, spune Dorin Preda, Director Executive, MedLife Group.

Cu o activitate de peste 25 de ani pe piaţa serviciilor medicale private din România, Centrul Medical de Gastroenterologie din Târgu Mureş este recunoscut la nivel local pentru serviciile în sfera patologiei digestive.

Spre deosebire de centrul de la Târgu Mureş, Centrul de diagnostic şi imagistică medical de la Sfântu Gheorghe este mai recent intrat pe piaţa de servicii medicale private din România şi este recunoscut pentru serviciile de imagistică medical.

Oficialii MedLife apreciază că până la finalul anului vor mai urma şi alte tranzacţii.

Operatorul privat de sănătate MedLife a raportat o cifră de afaceri pro-forma consolidateă de 332 mil. euro în 2021, în creştere cu 51% faţă de anul anterior şi anunţă că are planuri de achiziţii şi dezvoltare de 120 mil. euro, potrivit raportului companiei publicat pe site-ul bursei de la Bucureşti. Profitul net al companiei aproape s-a dublat în perioada menţionată până la 123 mil. lei, în creştere cu 93%.

În T1/2022, compania a raportat un profit net consolidat de 32 mil. lei şi afaceri de 431 mil. lei.

Medlife SA, companie listată la bursa din Bucureşti, are o capitalizare de 2,6 miliarde lei, principalii acţionari fiind Mihai Marcu, cu 15,4%, Mihaela Cristescu, cu 14%, Nicolae Marcu, 10,5%, şi Fondul de Pensii NN, 12,8%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO