♦ Europa nu are o piaţă unică de energie, nici una de capital, iar în timp ce toată lumea aşteaptă ieftinirea promisă de regenerabile, realitatea din teren arată că industria e de ani de zile pe survival mode. În acest context, despre ce competitivitate mai vorbim? ♦ Marian Năstase, preşedintele CA al Alro, cel mai mare consumator de energie din România, participă în calitate de speaker la ZF Power Summit pentru a vedea cum s-a adaptat la această nouă lume a energiei.
Compania Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, a raportat în primele nouă luni din 2025 o cifră de afaceri de 3 miliarde lei, în creştere cu 17%, susţinută şi de preţurile mai mari la aluminiu şi de o cerere îmbunătăţită. În schimb, impactul preţurilor mai mari ale materiilor prime şi utilităţilor, cuplat cu ratele ridicate ale dobânzilor, a condus la rezultate nete mai mici, respectiv un profit net de 1,8 milioane lei, comparativ cu profitul de 4,5 milioane lei în T1-T3/2024, după deducerea sumei de 122 de milioane lei din vânzarea certificatelor de CO2.
România va redeveni de anul acesta exportatoare de energie iar de la anul, prin gazul din Marea Neagră, va deveni cel mai mare producător din UE. Va conta acest lucru pentru consumatorii de aici, indiferent de talia lor? Ieri, de exemplu, preţul spot din România era de 134 euro/MWh, cel din Spania era de 4 euro/MWh. Desigur, piaţa spot oglindeşte un moment din piaţa energiei, dar deja se fac ani de zile de când România este una dintre cele mai scumpe pieţe europene.
Despre ce competitivitate industrială mai poate vorbi Europa când energia care-i alimentează industria este mai scumpă decât cea din China şi SUA, iar exact în cadrul UE preţul la energie depinde de geografie? Care este beneficiul promis al energiei verzi când ea nu poate fi folosită la cel mai bun preţ pentru că reţelele nu sunt dezvoltate şi nici stocarea? Care sunt soluţiile pentru marea industrie, cea care ţine locurile de muncă? Care sunt planurile de dezvoltare?
Marian Năstase, preşedintele CA al Alro, cel mai mare consumator de energie din România, participă în calitate de speaker la ZF Power Summit pentru a vedea cum s-a adaptat grupul la această nouă lume a energiei.
ZF Power Summit, cel mai mare eveniment creat de Ziarul Financiar şi dedicat în întregime segmentului energetic, ajunge anul acesta la cea de-a 15-a ediţie şi devine un tur de forţă al celor mai fierbinţi teme din sector.
Ca de obicei, liderii pieţei au acceptat invitaţia la dialog. Misiunea din 2026, cu un an înainte ca gazul din Marea Neagră să transforme România în cel mai mare producător de gaze din UE, este clară: energie fără economie şi fără siguranţa în alimentare este statistică. Miza este majoră: cum trecem de la megawaţi sau metri cubi la PIB?
Răspunsurile se dau la ZF Power Summit 2026, 23-25 februarie, eveniment care va avea tema Energize the economy: Cum trecem de la independenţa energetică la dezvoltare economică şi securitate pe termen lung.
ZF Power Summit 2026, 23-25 februarie. Trei zile, totul despre energie.

