Companii

Mega Image a deschis al doilea concept store din Timişoara şi are planificate 11 unităţi noi la nivel naţional în luna mai

Mega Image a deschis al doilea concept store din...

Autor: Roxana Rosu

20.05.2020, 10:24 4718

Retailerul olandezo-belgian Mega Image continuă planul de expansiune la nivel naţional şi va încheia luna mai cu 11 unităţi noi, dintre care opt sub conceptul Mega Image şi trei Shop&Go.

Compania a inaugurat deja o parte din magazinele planificate, dintre care un concept store în Timişoara, două unităţi la Cluj, şi câte unul la Iaşi, Oradea şi Bacău.

În Timişoara, acesta este al doilea concept store după ce primul, din zona Dumbrăviţa, a fost inaugurat la sfârşitul anului 2019, fiind cel mai mare concept store din afara Bucureştiului, cu o suprafaţă totală de peste 2000 mp.

Până la finele lunii, compania va mai deschide două magazine în Iaşi, şi tot două la Bucureşti, precum şi unul în Chiajna, judeţul Ilfov. Planurile retailerului includ şi două magazine nou la Oradea până la finalul anului.

Asttfel, în perioada ianuarie – aprilie, Mega Image a deschis 18 magazine, cărora li se adaugă cele 11 planificate pentru luna mai.

Reţeaua ajunge în prezent la 787 magazine în Bucureşti şi oraşe mari din ţară, centre urbane puternice. Anul trecut, au fost deschise 92 şi retailerul vrea să menţină ritmul de extindere şi în 2020, având planificate 95 de unităţi noi, dintre care 46 de supermarketuri Mega Image şi 49 de magazine de proximitate Shop & Go.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO