♦ În cazul companiei din Vrancea, hainele pe eticheta cărora stă scris „made in Romania“ sunt realizate pentru branduri premium şi de lux, conform celor mai recente date ale ZF ♦ Spre exemplu, astăzi, Pandora Prod apare unul dintre furnizorii de bază (tier 1) ai mărcii Hugo Boss.
Producătorul de îmbrăcăminte Pandora Prod din Focşani, unul dintre cei mai mari actori din piaţa locală de profil, şi-a bugetat pentru anul acesta afaceri de 255 mil. lei, ceea ce reprezintă o creştere de 16,7% versus 2024. Totuşi, nivelul businessului este sub cel din 2023, care a fost cel mai bun de până acum pentru compania din Vrancea, care are mai bine de trei decenii de activitate.
Este interesant de remarcat că pentru Pandora Prod, 2025 ar fi al patrulea an cu afaceri de peste 200 mil. lei, evoluţia companiei contrastând puternic cu cea a sectorului în care activează. Mai exact, Pandora Prod a reuşit să se menţină în businessul de producţie de îmbrăcăminte deşi piaţa locală e considerată de mulţi retaileri a fi prea scumpă, motiv pentru care aceştia se orientează către alte ţări din Asia ori din nordul Africii. Astfel, mii de fabrici s-au închis în ultimii ani în România.
Spre exemplu, în 2023 (ultimul an pentru care există aceste date) în România funcţionau mai puţin de 9.400 de firme care activau în industria textilă, de îmbrăcăminte şi încălţăminte (CAEN-urile 13, 14 şi 15). În doar un an, 1.000 de companii au fost şterse de pe harta businessului autohton de profil.