Modificările legislative, taxele, dar mai ales preferinţele clienţilor pun mare presiune pe constructorii auto. Mulţi s-au grăbit să anunţe sfârşitul motoarelor termice şi eliminarea lor din gamă, doar pentru a puncta scăderi de vânzări şi pierderi.
De partea cealaltă, Mihai Bordeanu, director general pentru Europa de Sud-Est, country head România Groupe Renault, explică faptul că o strategie pe termen mai scurt acompaniată de posibilitatea de a veni cu un model nou în mai puţin de doi ani în loc de patru-cinci poate reprezenta în realitate avantajul unei mărci.
„Leap 100 (programul prin care Grupul Renault proiectează şi lansează un nou model în 100 de săptămâni, faţă de 4-5 ani până acum – n. red.) reprezintă soluţia pentru a ne adapta la condiţiile de piaţă. Pentru Dacia este o mişcare semnificativă, este ceva extraordinar deoarece putem lua deciziile cât mai târziu şi ne putem adapta. Dacă decizi acum în 2025 pentru 2030, îţi asumi un risc mare“, a explicat Mihai Bordeanu.
Următoarea generaţie Sandero va fi lansată la final de 2027, deci în 2025 va începe proiectarea sa.
Mai mult, Sandero, alături de gama entry, este proiectat în România, ca şi Bigster şi Duster. Folosind strategia Leap 100 timpul de dezvoltare al noului Renault R5 a fost redus la trei ani faţă de patru câţi au fost necesari pentru Megane electric, iar viitorul Twingo va fi dezvoltat în doi, dar, potrivit presei franceze, folosind resurse din China.