♦ MedLife investeşte anual în reţeaua de clinici şi spitale pe care o are la nivel naţional ♦ „Companiile medicale care nu investesc în tehnologie nu au viitor“, este crezul lui Mihai Marcu, acţionar, CEO şi preşedinte al grupului MedLife.
Deşi în această perioadă de incertitudine din sfera economică MedLife a pus pe pauză investiţiile mari, cele de până în 10 mil. euro se fac oricum, spune Mihai Marcu, CEO şi preşedintele MedLife. De altfel, grupul a făcut investiţii de 10 mil. euro în tehnologia de secvenţiere genetică şi în cercetare, punând în această toamnă pe piaţă un nou produs – testarea genetică, o nişă la început în piaţa medicală locală. Oficialul MedLife spune că businessul pe care îl conduce depinde direct de mersul economiei româneşti, inclusiv în decizia de investiţie.
„Bugetul de investiţii al MedLife pe anul următor este legat de deficitul bugetar. Investiţiile în acest moment sunt pe „aşteptare“. Sigur, la nivelul MedLife, investiţiile de 3-5-10 milioane de euro se fac oricum. Ce înseamnă peste această sumă probabil că va depinde foarte mult de bunul mers economic al României. MedLife investeşte anual, deocamdată aşteptăm pentru că există multe incertitudini“, a spus Mihai Marcu.