Companii

Mihai Miron, de la spitalul Sf. Constantin din Braşov: Discutăm cu 65 de medici români din Franţa şi Germania pentru repatrierea acestora

Mihai Miron, de la spitalul Sf. Constantin din Braşov:...

Autor: Mirabela Tiron

15.06.2018, 00:07 2698

Antreprenorul Mihai Miron, ce controlează grupul Ropharma, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa farmaceutică dar şi spitalul Sf. Constantin din Braşov, spune că pentru a face performanţă în sănătate este nevoie de oameni dornici şi cu entuziasm, de salarii care să îi motiveze, dar şi de asigurarea unui cadru optim de lucru prin dotări adecvate cu echipamente şi aparate.

„În total avem 276 de angajaţi, din care 60 sunt medici. Discutăm cu alţi 65 de medici români din Franţa, Germania pentru repatrierea acestora. Performanţa se face cu oameni cu pasiune, cu dorinţă de-a performa, cu salarii bune dar prioritară este asigurarea cadrului şi dotarea corectă cu echipamente“, a spus Miron.

Spitalul Sf. Constantin, care a fost deschis în 2011 şi care se întinde pe o suprafaţă de 3.500 mp, este unul din cei mai mari zece jucători privaţi de pe piaţa locală, iar în prezent sunt efectuate lucrări pentru extindere. Au fost demarate investiţiile pentru extinderea într-o nouă clădire, practic se va dezvolta un nou spital. Dezvoltarea se va face în etape, pe un teren de trei hectare.

Anul trecut spitalul Sf. Constantin din Braşov, operat de firma Teo Health, a finalizat cu afaceri de  46,8 milioane de lei, faţă de 37,3 milioane de lei în anul anterior. Antreprenorul mai controlează Ropharma, al cincilea mare jucător de pe piaţa locală a farmaciilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO