• Leu / EUR5.2442
  • Leu / GBP6.1296
  • Leu / USD4.5298
Companii

Mihai Voicu, Bergenbier: Ne aşteptăm să avem parte de o evoluţie pozitivă a pieţei berii. Bergenbier a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 653 mil. lei, arată datele publice, cu 2 mil. lei peste 2020

Mihai Voicu, director general al Bergenbier SA

Mihai Voicu, director general al Bergenbier SA

Autor: Alexandra Matei

22.07.2021, 17:00 95

♦ Anul acesta, compania investeşte în fabrica de la Ploieşti şi în ambalaje sustenabile.

Bergenbier, unul dintre cei mai mari producători de bere din România, a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 653 mil. lei, arată datele publicate de Ministerul Finanţelor, cu circa 2 mil. lei mai mult decât în 2019. Profitul înregistrat de companie anul trecut a fost de 20,5 mil. lei.

În industria berii, criza sanitară rămâne în continuare principala provocare, spun reprezentanţii companiei.

Te-ar putea interesa și:

„Ne aşteptăm ca anul acesta să avem parte de o evoluţie pozitivă a pieţei berii din România, pârghiile fiind eliminarea restricţiilor şi relansarea economiei”, spune Mihai Voicu, director general al Bergenbier SA, parte din grupul Molson Coors Beverage Company.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2442
Diferență: 0,0439
Ieri: 5.2442
Azi: 4.5298
Diferență: 0,2279
Ieri: 4.5298
Azi: 6.1296
Diferență: 0,0196
Ieri: 6.1296