Companii

Ministerul Energiei încearcă marea cu degetul: instituţia cheamă companiile pentru a vedea care sunt zonele din Marea Neagră care ar fi potrivite pentru eoliene. România este în urma altor state pentru dezvoltarea wind offshore

Ministerul Energiei încearcă marea cu degetul:...

Autor: Roxana Petrescu

25.05.2025, 09:44 226

CLICK AICI PENTRU INFOGRAFICUL CARE ÎNSOȚEȘTE ACEST ARTICOL, DISPONIBIL EXCLUSIV PE ZF CORPORATE

Companiile de consultanţă, proiectare, institutele de cercetări marine sunt invitate de Ministerul Energiei să depună expresii de interes în vederea realizării primului studiu pentru determinarea perimetrelor offshore care ar putea fi concesionate pentru producţia de energie eoliană România pare în acest moment în urma altor state ca dezvoltare, dar are un obiectiv foarte ambiţios, de a atinge 3.000 MW instalaţi în eoliene în Marea Neagră până în 2035.

Marea Britanie este deja o piaţă matură în ceea ce priveşte dezvoltarea de in­vestiţii eoliene offshore, Polonia a făcut paşi con­creţi cu primele licitaţii lansate şi dezvol­ta­tori globali atraşi. România este încă într-o fază incipientă şi nici resursele de vânt nu sunt de „rang“ mondial. Cu toate acestea, dezvoltarea de proiecte eoliene offshore nu este un subiect de ratat, mai ales ţinând cont de interesul european pentru acest domeniu, dar şi de faptul că sunt puţine zone care se pot preta la astfel de investiţii.

„Având în vedere că Ministerul Ener­giei şi-a stabilit, în cadrul Strategiei Energe­tice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, obiectivul de a instala 3 GW de energie eoliană offshore până în 2035 şi a demarat deja procesul de elaborare a legis­laţiei secundare şi a procedurilor care să permită începerea activităţilor de explorare şi dezvoltare a proiectelor eoliene offshore, şi ţinând cont, totodată, că Ministerul Ener­giei este responsabil de identificarea zone­lor adecvate (cunoscute sub denumirea de perimetre) şi pentru concesionarea acesto­ra, conform art. 3 alin a) şi b) din legea mai sus menţionată, următorul pas în imple­mentarea Legii 121/2024 privind energia eoliană offshore constă în realizarea studiu­lui de identificare a perimetrelor offshore ce vor putea fi ofertate în vederea construi­rii şi exploatării de centrale electrice eoli­ene offshore“, a anunţat ieri Ministerul Energiei. Astfel, instituţia a lansat un anunţ prin care solicită expresii de interes pentru realizarea acestui studiu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro