Companii

Ministerul Finanţelor renunţă la amânarea cu 30 de zile a termenului de depunere a declaraţiilor fiscale. Firmele vor fi în continuare obligate să îşi depună declaraţiile până pe 25 martie, pentru a vedea care e situaţia reală fiscală

Ministerul Finanţelor renunţă la amânarea cu 30 de...

Autor: Cristina Bellu

21.03.2020, 10:03 15397

Ministerul Finanţelor a anunţat, sâmbătă, că a decis să renunţe la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaraţiilor fiscale.

“Având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a lansat un amplu program de garantare şi subvenţionare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susţine mediul privat şi în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar şi măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecţii de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată, s-a decis renunţarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaraţiilor”, trensmit reprezentanţii MFP.

În acelaşi timp, conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepţionale şi argumentate de întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.

Mai jos comunicatul integral al Ministerului Finanţelor Publice:

Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri în contextul actual, fiind stabilite ca prioritare următoarele:

- nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă şi neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgenţă;

- aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;

- se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale;

Aceste măsurile fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

                                                 

Guvernul, în şedinţa de miercuri, a decis adoptarea acestor măsuri.

Având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a lansat un amplu program de garantare şi subvenţionare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susţine mediul privat şi în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar şi măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecţii de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situaţie fiscală actualizată, s-a decis renunţarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declaraţiilor.

Conducerea Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepţionale şi argumentate de întârzieri în depunerea declaraţiilor vor fi tratate cu toată deschiderea şi indulgenţa prevăzută de lege.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO