Companii

Ministrul Sănătăţii: Reorganizarea în Sănătate va aduce anul acesta economii de 50 de milioane de euro

Nicolăescu: Reorganizarea în Sănătate va aduce anul acesta economii de 50 de milioane de euro

Autor: Andrei Dumitrescu

17.03.2013, 13:03 406

Demnitarul a explicat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativele de reorganizare lansate vineri în dezbatere publică reprezintă "un prim pas" al reformei din Sănătate "în interesul cetăţeanului".

Nicolăescu a spus că este "preferabilă o reformă din mers, decât o nouă legislaţie, care să întârzie cu câţiva ani" schimbările necesare, precizând că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii (MS) sunt agreate şi susţinute de Fondul Monetar Internaţional.

"Puteţi să-i spuneti reorganizare, dacă desfiinţare nu place auzului", a spus el, referindu-se la reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Ministrul a explicat că măsurile de reorganizare urmăresc controlul costurilor, reproiectarea componentelor de bază din sistem şi implicarea comunităţilor şi autorităţilor locale, ceea ce înseamnă, în opinia sa, "accentuarea descentralizării".

În acelaşi context, Eugen Nicolăescu a subliniat că reforma urmăreşte "apropierea sistemului public de cetăţean", realizarea de economii inclusiv prin reducerea birocraţiei şi profesionalizarea sistemului.

În privinţa destinaţiei banilor ce ar fi economisiţi astfel, ministrul a precizat că aceştia vor rămâne în sistem, urmând să fie alocaţi programelor naţionale de sănătate, cu prioritate celui de oncologie.

Nicolăescu a estimat fondurile economisite la 50 de milioane pe euro, raportat la 2013. Din aceşti bani, 20 de milioane ar veni din reorganizarea MS şi a direcţiilor de sănătate publică, iar 30 de milioane, din cea a caselor de asigurări de sănătate judeţene, proiectul de act normativ legat de acestea urmând să fie lansat în dezbatere publică săptămâna viitoare.

Precizările lui Eugen Nicolăescu vin după ce MS a lansat un dezbatere publică un proiect de HG de reorganizare a ministerului potrivit căruia direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorităţi regionale, având în subordine 34 de oficii judeţene de sănătate publică, iar serviciile judeţene de ambulanţă, în opt servicii regionale, cu 33 de staţii regionale.

Conform notei de fundamentare a proiectului, obiectivul fundamental al restructurării organizatorice a unor componente din sistemul de sănătate îl reprezintă, în principal, întărirea capacităţii administrative a Ministerului Sănătăţii. "Prin aceasta se asigură coerenţa instituţională şi se eficientizează procesul complex de adoptare operativă a deciziilor, mecanismul de control şi inspecţie şi implementarea în timp scurt a Strategiei Naţionale de Sănătate Publică, cu scopul declarat de a creşte calitatea serviciilor medicale acordate pacienţilor şi, implicit, gradul de satisfacţie al acestora faţă de modul în care funcţioneaza sistemul public de sănătate", se mai arată în notă.

Potrivit proiectului, în subordinea MS vor funcţiona vor funcţiona opt autorităţi regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanţă, Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, Agenţia Naţională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale şi Achiziţii Centralizate şi alte instituţii publice, care vor fi înfiinţate prin hotarâre a Guvernului.

Astfel, în proiect se precizează că direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorităţi regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică şi în subordinea cărora funcţionează 34 de oficii judeţene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică, conform prevederilor legale. "Direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în 8 autorităţi regionale de sănătate publică prin hotărâre a Guvernului în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii", se arată în proiect.

De asemenea, serviciile judeţene de ambulanţă, care funcţionează tot în subordinea directă a MS, se reorganizează în opt servicii regionale de ambulanţă, structuri cu personalitate juridică şi în subordinea cărora funcţionează 33 de staţii judeţene de ambulanţă.

În privinţa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), acesta îşi păstrează organizarea actuală şi devine Serviciul Regional de Ambulanţă Bucureşti.

Prin acelaşi proiect de HG se urmăreşte şi micşorarea numărului maxim de posturi din aparatul propriu al ministerului. "Numărul maxim de posturi este de 255, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. În numărul maxim de posturi (...) sunt incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat", prevede proiectul, numărul maxim de posturi fiind, în prezent, de 290, după cum se precizează în nota de fundamentare.

Proiectul de act normativ este în dezbatere publică până la 15 aprilie.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, încă de marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate, măsura urmând să aducă, în opinia lui, economii la buget.

Nicolăescu a mai spus că 2013 va fi anul marilor schimbări în sănătate, precizând că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au declarat că vor solicita Ministerului Sănătăţii semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi caselor de asigurări de sănătate publică judeţene se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite în sistem

În casele de asigurări de sănătate şi în direcţiile de sănătate publică judeţene lucrează în prezent aproximativ 8.000 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO