Companii

Mobil Rom a depasit milionul de clienti

06.09.2000, 00:00 121



Operatorul de telefonie mobila Mobil Rom-Dialog este prima companie din domeniu care a reusit sa atinga cifra de 1.000.000 de clienti la trei ani de la lansarea acestui tip de telefonie in Romania.

"Compania doreste sa multumeasca tuturor clientilor sai, fie abonati Dialog, fie utilizatori ALO, care au permis Mobil Rom sa fie liderul pietei de telecomunicatii mobile din Romania. Atingerea acestei cifre a fost posibila datorita fiecaruia dintre acestia, datorita increderii aratate fata de companie si fata de calitatea serviciilor oferite de Mobil Rom", se arata intr-un comunicat al companiei.

Mobil Rom se angajeaza sa continue sa ofere ansamblului populatiei servicii de cea mai buna calitate, la cele mai bune preturi.

La ora actuala, Mobil Rom deserveste 72% din teritoriul tarii, 258 de orase si 55 de statiuni si obiective turistice importante. 92% din populatia Romaniei poate avea acces la serviciile oferite de Mobil Rom. Pana in acest moment, compania a incheiat 163 de acorduri de roaming cu operatori din 81 de tari, oferind totodata serviciul de roaming prin satelit.

Valoarea investitiilor realizate de companie in ultimii ani se ridica la 450 de milioane de dolari, numai pentru acest an fiind prevazute investitii de 90 de milioane de dolari.

Mobil Rom preconizeaza pentru 2000 o cifra de afaceri de 260 de milioane de dolari si un venit brut de 100 de milioane de dolari, fata de 67 de milioane de dolari in 1999.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO