Companii

Mobila îşi dublează ritmul de creştere pe pieţele externe

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Ioana David

16.09.2013, 22:02 664

Vânzările de mobilă la export au crescut cu 15% în primele cinci luni ale acestui an, dublu comparativ cu rezultatele din acealaşi interval al anului trecut, arată datele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR). Livrările externe au ajuns în acest fel la 80% din producţia de mobilă, faţă de 60% în 2008.

„Industria mobilei, care se situează în grupa produselor din industria bunurilor de folosinţă îndelungată a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 12% cumulat în primele cinci luni ale anului 2013. În această perioadă, importul a cunoscut o creştere de 12%“, a spus Aurica Sereny, preşedintele APMR.

România se află pe locul 13 în topul celor mai mari state exportatoare de mobilă din lume, potrivit studiului World Furniture Outlook realizat de CSIL (un institut independent din Italia). Din punctul de vedere al producţiei se află pe locul 28, în timp ce la consum abia pe locul 49.

Datele APMR arată că România produce în principal mobilă din lemn masiv, mobilier de artă, mobilier clasic, dar şi mobilier şcolar sau jocuri şi jucării din lemn. De cealaltă parte, se importă mobilier pentru dotarea cabinetelor medicale şi stomatologice, pentru cabinetele de înfrumuseţare sau produse din ratan ori trestie. Mobila este unul dintre puţinele sectoare în care exporturile depăşesc importurile.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO