Companii

Monalisa Ungureanu, CEO Agrii Romania: În lipsa investiţiilor în sistemul de irigaţii, nu putem vorbi de productivitate şi competitivitate în raport un fermier din altă parte a Europei

Perspective postpandemie pentru agrobusiness, un proiect editorial al ZF susţinut de PwC

18.11.2021, 00:06 238

Având în vedere strategia Farm to Fork de la nivel european, dar şi situaţia pandemică în care ne aflăm cu toţii, şi care încă nu ştim când se va încheia, din punctul nostru de vedere investiţiile în următorii ani vor fi în proiectele ce ţin de digitalizare. Totodată, sperăm că se vor face paşi mari şi în ceea ce priveşte sistemul de irigaţii.

Ştim cu toţii că apa, mai exact lipsa apei, este o problemă vitală în agricultură, iar în lipsa proiectelor concrete, a investiţiilor în sistemul de irigaţii, nu putem vorbi nici de productivitate şi nici de competitivitate în raport cu un fermier din altă parte a Europei.

De asemenea, proiectele ce au ca ţintă sustenabilitatea vor câştiga tot mai mult teren în următorii ani. Agrii România, ca parte a grupului Origin Enterprises, îşi recunoaşte rolul pe care îl are în promovarea sistemelor sustenabile de producere a hranei şi în echilibrarea pe termen lung a creşterii economice, cu protecţia mediului şi bunăstarea socială.

Vizavi de sustenabilitate, Agrii România oferă fermierului serviciul Solvita, un serviciu care măsoară gradul de sănătate al solului din fermă, oferă informaţii despre starea acestuia, precum şi recomandări de îmbunătăţire a sănătăţii solului. Testele de sol Solvita surprind trăsături biologice, chimice şi fizice.

Ne concentrăm atenţia şi avem în continuare planuri ambiţioase de dezvoltare a portofoliului pe toate segmentele: seminţe, îngrăşăminte şi crop protection. Totodată, ne dezvoltăm şi în zona de servicii, precum colectarea de cereale. De asemenea, avem ca direcţii  investiţia în valoarea adaugată a produselor din fermă, în marketingul produselor obţinute în fermă, dar şi în oameni. Şi asta pentru că, educaţia în agricultură este importantă pentru a crea comportamente productive.

În perioada pandemiei, exceptând impactul socioeconomic, dar şi lipsa de interacţiune, noi, cei care lucrăm în agrobusiness am observat câteva tendinţe, care trebuie luate în considerare atunci când vorbim despre agricultură şi viitor postpandemic.

Cea mai importantă tendinţă a fost că fermierul mic s-a văzut nevoit, dintr-odată, să îmbrăţişeze mai repede partea tehnologică, cea digitală. Mulţi dintre aceştia s-au ”înrolat” în platforme de e-commerce, comunicând atât în sensul de aprovizionare privind inputurile de care au nevoie, cât şi în sensul valorificării produselor pe care le-au obţinut la nivel de fermă.

În acest context, pentru noi, Agrii România, această perioadă a fost o oportunitate să accelerăm procesul de digitalizare, noi având fermieri foarte mari care îşi monitorizează culturile la nivel de fermă prin serviciul digital Rhiza, serviciu care acum, în perioada pandemiei, a ajutat foarte mult, în sensul că a redus deplasările acestora în câmp.

Aşa că, pentru noi, dar şi pentru viitorul sectorului de agrobusiness, tehnologiile agricole, serviciile digitale, produsele de protecţia plantelor livrate la timp - în perioada optimă pentru culturile agricole - vor face diferenţa atât din punctul de vedere al productivităţii, cât şi al calităţii.

Agrii România nu este doar un simplu distribuitor de produse de protecţia plantelor. Ne-am propus ca în următorii 2-3 ani să digitalizăm peste 500.000 de hectare de teren agricol.  

Tehnologia nu poate avea decât un impact pozitiv în agricultură, şi asta pentru că adoptarea tehnologiei în acest domeniu duce în mod categoric la creşterea productivităţii. Tehnologiile agricole, digitalizarea acestui sector nu sunt doar doi termeni pe care-i utilizăm în diferite ocazii, ci reprezintă imaginea reală din teren, prezentul din fermele româneşti care au ca direcţie sustenabilitatea şi profitabilitatea businessurilor fermierilor noştri.

Atunci când fermierul aplică o tehnologie ”ca la carte”, atunci când foloseşte în mod raţional  inputurile agricole, hibrizii şi soiurile de ultimă generaţie, care sunt adaptaţi condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră, rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor. Este important ca fiecare fermier să-şi adopte tehnologia în funcţie de nevoile din ferma sa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO