Companii

Morile Mătieş, producător de făină şi paste făinoase: Porumbul, gazele şi energia s-au scumpit. În 2022 nu cred că vom mai să producem dacă nu se actualizează preţurile la raft

Alexandru Mătieş

Alexandru Mătieş

Autor: Florentina Niţu

25.10.2021, 00:05 338

În timp ce criza sanitară evoluează cu rapiditate, producătorii din industria alimentară prevăd o criză şi în acestă piaţă în 2022, din cauza valului scumpirilor materiilor prime şi utilităţilor, pe care nu le mai pot susţine din „puşculiţa cu bani albi pentru zile negre“, iar autorităţile întârzie să găsească soluţii şi să dialogheze.

Alexandru Mătieş, acţio­nar al Agritehnica Mara din Maramureş, un business în domeniul morăritului pornit în 1993 şi aflat la a doua generaţie, care produce făină şi paste sub brandul Morile Mătieş, nu mai vede capătul scum­pirilor, ci capătul de drum al businessului.

„Scumpirile din ultimul an ne-au impactat foarte puternic businessul şi problema este că noi nu putem să creştem preţurile produselor direct proporţional cu costurile de producţie. La porumb, cea mai folosită materie primă de noi, preţul s-a dublat într-un an. La gaze şi la energie la fel. Speram să fie clienţii înţelegători, dar retailerii cu care colaborăm nu acceptă creşterea preţului, pentru că ei nu vor să-şi actualizeze preţurile. Noi nu putem să gestionăm situaţia la nesfârşit şi dacă nu actualizează preţurile, e simplu, din 2022 nu mai producem“, a afirmat Alexandru Mătieş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO