România are oportunitatea să-şi aprofundeze legăturile strategice şi comerciale cu Statele Unite, consideră Nawaf Salameh, fondator şi preşedinte al Nawaf Salameh Family Office, care deţine grupul de băuturi Alexandrion, cu afaceri globale de peste 200 de milioane de euro.
„Cred cu tărie că viitorul României depinde de dezvoltarea unor legături comerciale solide şi de durată cu Statele Unite. Acestea, reflectate în decizii reale şi relaţii culturale profunde, sunt cele mai benefice şi stabile. În plus, pot proteja relaţiile bilaterale SUA - România de instabilitatea situaţiei actuale”, a spus Nawaf Salameh.
El a adăugat că, oricât de importante ar fi relaţiile de securitate între state, cele mai durabile legături între popoare se formează prin colaborare economică. Acolo, interesele comune capătă formă concretă. „În afaceri, realitatea şi rezultatele sunt cele care contează cu adevărat.”
România are un excedent în relaţiile comerciale cu Statele Unite de circa 900 milioane de euro, în condiţiile în care ţara noastră a exportat anul trecut în SUA produse şi servicii de 2,28 miliarde de euro şi a importat de la americani de 1,31 miliarde euro, potrivit INS.
„Cred că aceste legături comerciale româno-americane, dacă sunt dezvoltate pe deplin, vor avea şi un efect pozitiv de reformare asupra birocraţiei noastre. Vor arăta necesitatea şi beneficiile unei relaţii funcţionale între sectorul public şi cel privat, în avantajul nu doar al consumatorilor, ci şi al producătorilor şi lucrătorilor români, prin crearea de locuri de muncă şi stabilizarea comunităţii noastre”, a menţionat Salameh. Acesta consideră că trebuie să ne gândim serios cum putem deveni mai atractivi pentru investiţiile americane.
Antreprenorul a creat American - Romanian Business Roundtable, în colaborare cu Jones Group din SUA, pentru a promova cooperarea strategică şi pe termen lung între companii româneşti şi americane, în sectoare esenţiale precum energia şi industria de apărare. „Dezvoltarea capacităţii noastre industriale în aceste domenii, alături de creativitatea şi know-how-ul specifice afacerilor americane, sunt esenţiale pentru modernizarea României şi consolidarea economiei noastre.”
În următoarea perioadă, a mai spus Salameh, România va primi vizitatori importanţi din Statele Unite. O delegaţie bipartizană va ajunge la Bucureşti pe 15 aprilie, pentru întâlniri cu oficiali români. Câteva săptămâni mai târziu, Donald J. Trump Jr., om de afaceri şi fiul preşedintelui SUA, va efectua şi el o scurtă vizită.
„Pentru România, aceste vizite reprezintă o oportunitate. (...) Statele Unite rămân de departe cea mai puternică şi influentă ţară din lume şi totodată cel mai important aliat al nostru”, a mai afirmat Nawaf Salameh.
Grupul Alexandrion are peste 100 de firme, din care 30 în România, fiind o reţea globală extinsă, coordonată prin intermediul unor hub-uri de business deschise în SUA (care acoperă inclusiv Canada şi teritoriile din regiune), Brazilia (care deserveşte ţările din America Latină), Dubai – UAE (care acoperă India şi ţările din Africa şi Orientul Mijlociu), Regatul Unit al Marii Britanii. De asemenea, hub-urile din Japonia şi Singapore servesc toată Asia.