• Leu / EUR4.9749
  • Leu / GBP5.7597
  • Leu / USD4.7214
Companii

NEPI Rockcastle investeşte 30 mil.euro în extinderea Shopping City Galaţi

NEPI Rockcastle investeşte 30 mil.euro în extinderea...

Autor: Roxana Rosu

06.11.2017, 14:35 992

NEPI Rockcastle, lider pe piaţa imobiliară de retail din Europa Centrală şi de Est, investeşte aproximativ 30 de milioane de euro în extinderea şi modernizarea Shopping City Galaţi, primele branduri din extensia magazinului urmând să fie inaugurate pe 16 noiembrie.

Noile magazine din centrul comercial includ Hervis, Lee Cooper, LEVIs, Sephora, Douglas, Pandora, Kultho, MeliMelo Home, Pizza Hut, Starbucks şi un cinema multiplex Cinema City, urmând ca până la finalul lunii să fie inaugurate şi magazinele Pull&Bear, Bershka şi Stradivarius.

Procesul de extindere şi modernizare a presupus construirea unui nou nivel, dedicat zonei de divertisment, cu cinema, restaurante, cafenele şi terasă exterioară. Prin acest proiect, centrul comercial adaugă celor 27.000 mp existenţi o suprafaţă închiriabilă de 21.000 mp.

Prima fază a proiectului de extensie completează mixul de magazine cu branduri de fashion, beauty, accesorii şi servicii: Ecco, Kido Bambini, Orsay, Buzz, Bigotti, Sport Vision, Lee Cooper, LEVIs, Douglas, Office Shoes, Hervis, Book City, MeliMelo Home, Teilor, Pandora, Braiconf, Kultho, ProfiHairShop, Yves Rocher, Gerovital, Flormar, Sephora şi Penti.

„Ne dorim să păstrăm în toate centrele comerciale NEPI Rockcastle cele mai ridicate standarde şi să oferim vizitatorilor cele mai avansate experienţe de cumpărături şi divertisment. Astfel, suntem permanent atenţi la nevoile celor care ne trec pragul şi adaptăm constant ofertele comerciale ale mall-urilor. Prin acest proces trece şi Shopping City Galaţi, şi ne bucurăm să aducem publicului din regiune ceea ce îşi doreşte – o experienţă reinventată de shopping şi cea mai bună ofertă de divertisment din judeţ.”, spune Iuliu Bartha, Asset Manager în cadrul NEPI Rockcastle.

Strategia de dezvoltare a NEPI Rockcastle, aplicată şi în cazul Shopping City Galaţi, reprezintă un mix între parteneriatele strategice cu branduri internaţionale şi dezvoltarea economiei locale, prin accesul oferit brandurilor locale. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9749
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9743
Azi: 4.7214
Diferență: 0,2165
Ieri: 4.7112
Azi: 5.7597
Diferență: 0,6782
Ieri: 5.7209
Azi: 5.1471
Diferență: 0,1518
Ieri: 5.1393