Scumpirile carburanţilor continua şi azi după ce ieri Petrom, cea mai mare companie din piaţă, a majorat preţurile cu 9 bani pe litru atât la benzină, cât şi la motorină.
Acum a venit rândul Rompetrol şi Lukoil, ceilalţi doi mari jucători din piaţă, să aplice creşteri de preţ. În cazul Rompetrol, benzina s-a scumpit cu 6 bani pe litru în timp ce motorina este cu 7 bani mai scumpă, iar ruşii de la Lukoil au aplicat o creştere de preţ de 9 bani pe litru.
Toate marile companii petroliere au fost amendate la începutul acestei săpătmâni de Consiliul Concurenţei cu 900 de milioane de lei pentru faptul că în 2008 s-au înţeles să retragă un sortiment de benzină, Eco Premium. Companiile au explicat însă ieri că politica de preţ nu are legătură cu amenda Concurenţei şi doar cu cotaţiile internaţionale şi cu condiţiile din piaţă.