♦ A preluat anul trecut şi hotelul Zenith din Mamaia de la fondul de investiţii RC2 şi Antares Management, firmă deţinută de Dumitru Becşenescu.
Omul de afaceri Nicolae Bucovală, care deţine complexul hotelier Steaua de Mare din Eforie Nord, dar şi hotelul Tomis din Mamaia şi Oltenia din Olimp, spune că la hotelurile din sudul litoralului sezonul este mai bun, dat fiind conceptul de all-inclusive pe care l-a integrat în urmă cu mai mulţi ani.
„Avem familii care vin pe sejururi de cinci-şapte nopţi la all-inclusive, iar în prezent la Steaua de Mare pe iulie până acum avem un grad mediu de ocupare de 98%, iar la Olimp de peste 90%. Pentru august avem deja rezervări făcute. În Mamaia însă este mai mic gradul de ocupare, la 75% în prezent la hotelul Tomis“, a spus pentru ZF Nicolae Bucovală, proprietarul complexului Steaua de Mare din Eforie Nord, care are 500 de camere în total. Omul de afaceri a adoptat în 2014 sistemul de all-inclusive pentru a atrage mai mulţi turişti.