Companii

Noi filiale pentru societatile CFR

Noi filiale pentru societatile CFR
20.08.2001, 00:00 74



Guvernul a decis, la sfarsitul saptamanii trecute, infiintarea unor noi filiale ale celor trei societati de transport feroviar, masura menita sa eficientizeze activitatea acestora.

Astfel, se vor infiinta trei filiale ale Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa: Societatea Comerciala Intretinere si Reparatii Vagoane SA (CFR IRV - SA) cu sediul in municipiul Constanta, al carei obiectiv de activitate va consta in reparatii si revizii ale vagoanelor de marfa si de calatori, modernizari ale vagoanelor de marfa si calatori, producerea, reconditionarea si repararea de piese si echipamente pentru mijloacele de transport; Societatea Comerciala Baza de Aprovizionare si Desfacere SA (CFR BAD - SA), cu sediul in comuna Chitila si cu principal obiect de activitate comert intern si import export, aprovizionare cu materii prime, materiale, piese de schimb, utilaje, instalatii, echipamente, expeditii de mesagerie, coletarie, containere si vagoane; Societatea Comerciala Intretinere si Reparatii Locomotive si Utilaje SA (CFR IRLU - SA) cu sediul in Bucuresti si cu obiectul de activitate constand in revizii reparatii, intretinere echipamente, utilaje, instalatii, cladiri, miloace auto.

Pentru Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori SA se vor infiinta tot trei filiale: Societatea Comerciala de Reparatii Locomotive (CFR SCRL Brasov SA) cu sediul in municipiul Brasov, cu obiect principal de activitate reparatii si revizii a locomotivelor, productie si reconditionare de piese; Societatea comerciala de vanzare legitimatii calatorie (CFR - SCVLC), cu sediul in Bucuresti si obiect principal de activitate vanzarea anticipata a legitimatiilor de calatorie; Societatea comerciala de aprovizionare desfacere Brasov CFR - SCAD Brasov, care se va ocupa de incheierea de contracte cu furnizorii pentru aprovizionarea cu materii prime, materiale, piese de schimb necesare unitatilor din transportul feroviar.

Pentru Compania Nationala Cai Ferate CFR SA se vor infiinta cinci filiale: Societatea Comerciala Lucrari de Intretinere, Reparatii si Constructii de Utilaje de Cale Ferata (SIRCUC) Brasov si Societatea Comerciala Lucrari de Intretinere, Reparatii si Constructii de Utilaje de Cale Ferata Timisoara, cu obiect principal de activitate intretinerea si efectuarea de reparatii curente la utilajele de intretinere ale caii de rulare, lucrari de microproductie a pieselor de schimb, ; Societatea Comerciala Tipografica Filaret SA, cu sediul in Bucuresti si carei obiect principal de activitate consta in productia tipografica de carte si imprimante; Societatea Comerciala de Proiectare Lucrari de Intretinere si Reparatii Infrastructura Feroviara Proiect CF Bucuresti SA, cu obiect principal de activitate efectuarea de lucrari de proiectare in domeniul intretinerii si reparatiei infrastructurii feroviare; Societatea Comerciala de Confectii pentru Calea Ferata Uniforma CF Bucuresti SA, cu obiect principal de actrivitate confectionarea de uniforme si confectii necesare dotarilor din parcul de material rulant propriu de la terti.

AFACERI DE LA ZERO