Companii

Nouă companii locale şi-au dus produsele pentru casă şi HoReCa la unul dintre cele mai mari târguri din lume

Nouă companii locale şi-au dus produsele pentru casă...

Autor: Corina Mirea

09.03.2016, 00:00 104

Un număr de nouă firme din România care produc obiecte pentru casă, de la ceşti, la farfurii, vaze, obiecte de iluminat şi până la mături din lemn, şi-au luat standuri la târgul de bunuri de larg consum pentru casă Ambiente, care a avut loc în prima jumătate a lunii februarie la Frankfurt (Germania), potrivit informaţiilor centralizate de ZF. România a avut astfel o prezenţă mai bună la târg decât ţări vecine precum Ucraina (două companii), Bulgaria (patru companii) sau Ungaria (şase companii).

Printre companiile locale care au mers la Ambiente se numără producătorul de articole din porţelan şi furnizor al IKEA Apulum din Alba Iulia, Adrian Sistem din Bucureşti (obiecte din sticlă pentru laboratoare şi decorative), Axa Porcelaine din Alba-Iulia (obiecte din porţelan pentru HoReCa), Cesiro din Sighişoara (obiecte din porţelan pentru uz casnic), Fabrica de Sticlă Avrig din Sibiu, producătorul de perii, pături şi mopuri Pergo din Oradea, Seven Last Muse din Bucureşti (producător de lampioane din hârtie), Sterk Plast din Medgidia (produse din plastic) şi Stil Glass din Suceava (obiecte decorative din sticlă).

La târgul de la Frankfurt au fost înscrise peste 4.800 de companii, un procent de 77% fiind din afara Germaniei.  Costurile pentru un stand la acest târg variază de la 95 de euro pe metro pătrat până la mai mult de 300 de euro pe metro pătrat, la care se adaugă un „pachet media“ obligatoriu în valoare de 585 de euro plus TVA, 2 euro pe metru pătrat „taxă de mediu“ şi alţi 0,60 de euro plus TVA pe metrul pătrat, care ajunge la o asociaţie germană de profil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO