Companii

Noua fabrică de biciclete Decathlon de la Haţeg va angaja 950 de oameni

Noua fabrică de biciclete Decathlon de la Haţeg va...

Autor: Cristina Roşca

21.08.2014, 00:07 5230
Compania NextCity, care asamblează zilnic 2.000 de biciclete la Reşiţa pentru grupul francez Decathlon, va începe anul viitor construcţia celei de-a doua fabrici din România în Haţeg, judeţul Hunedoara, urmând să angajeze 950 de oameni.

„Odată cu realizarea proiectului SportCity (din Haţeg, n.red.), NextCity SA rămâne într-un parteneriat strategic cu Decathlon şi, în egală măsură, deschide porţile unor noi parteneriate, atât din punct de vedere financiar, investi­ţio­nal cât şi al pieţei. Cele două unităţi de producţie vor face NextCity SA unul dintre cei mai importanţi fabricanţi euro­peni de biciclete, începând cu 2017“, spune Walter Fleck, manager formare & comunicare în cadrul companiei.

Până în prezent compania NextCity a investit 3 mil. euro în unitatea de asamblare din Reşita şi circa 1 mil. euro într-o linie de fabricare de jante de dimensiuni variabile, cu o capacitate de 800.000 de unităţi pe an. Aceasta din urmă este o investiţie realizată în 2014.

Fabrica actuală din Reşita a obţinut anul trecut afaceri de 21 mil. lei (plus 22% faţă de 2012) şi are 350 de salariaţi. Rezultatele financiare poziţionează unitatea de producţie din Reşita pe locul patru în topul celor mai importanţi producători de biciclete din România, după Mechrom Industry (parte a grupului italian Campagnolo), Madirom Prod (compania prin care Decathlon asamblează în România biciclete în parteneriat cu NextCity) şi Eurosport DHS.

Citiţi în continuare pe ZF Corporate:

- detalii despre noua fabrică: suprafaţă, investiţie, producţie 

- afacerile fabricii din Reşita, poziţia în topul producătorilor de bicilete din România ;

- poziţia României în UE în topul producătorilor de componente pentru biciclete

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO