Companii
Numărul de firme noi din agricultură creşte de cinci ori în primul semestru din 2021
Peste 10.000 de companii noi cu activităţi în agricultură, silvicultură şi pescuit au fost înfiinţate în primul semestru al acestui an, de cinci ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în pofida anului agricol 2020, unul dintre cei mai dificili pentru agricultorii români, arată datele de la Registrul Comerţului.
„Seceta de anul trecut a adus mari probleme în agricultură, mai ales în zona vegetală, dar lucrurile şi-au revenit, iar anul agricol 2020-2021 pare a fi foarte bun dacă ne uităm la recoltele culturilor de toamnă, de grâu, orz sau rapiţă. În plus, agricultura este rentabilă, pentru că primeşti subvenţie pe suprafaţă, ai acces facil la fonduri europene, preţurile cerealelor sunt istorice şi se aşteaptă o producţie record de cereale în 2021. De aceea sunt atraşi investitorii de acest domeniu”, a spus pentru ZF Alexandru Stănescu, deputat, fost preşedinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.
Agricultura este al doilea cel mai „râvnit” sector după comerţ, dar în faţa construcţiilor şi transporturilor în acest an, mai arată datele de la Registrul Comerţului. Paradoxal, valoarea producţiei agricole a scăzut cu 15% în 2020 faţă de anul precedent, în special din cauza secetei, iar volumul total al lucrărilor de construcţii a urcat cu 16% faţă de 2019, şi investitorii aleg să parieze invers în acest an.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Se dezgheaţă piaţa listărilor la Bursă. Furnizorul de energie Premier Energy şi distribuitorul de combustibil JT Grup Oil caută finanţare de peste 100 mil. euro de la investitorii de pe piaţa de capital
-
România va ajunge la un PIB pe cap de locuitor de 20.000 de dolari în 2024, de 10 ori mai mult decât acum 20 de ani, dar rămâne la distanţă mare în urma Slovaciei sau Cehiei
-
Conferinţa ZF/BT Agro Galaţi. Am ajuns să producem la fel de multe mere ca polonezii la hectar, iar dacă dublăm producţia de grâu şi porumb, ajungem din urmă Italia şi Franţa
-
Consolidarea sistemului bancar va continua. Bancherii recunosc că e spaţiu şi pentru băncile de nişă
-
Tobias Matter, directorul Centrului R&D Bosch din Cluj: Oferim internship pentru studenţi, dar nu îi recrutăm full-time. Ei întâi trebuie să îşi termine studiile. Centrul de Inginerie Bosch are 1.700 de specialişti cu birouri în Cluj, Bucureşti şi Sibiu.
-
Farmavet, afaceri de 270 mil. lei din medicamente de uz veterinar: „Vrem să extindem capacitatea de producţie“
-
Daniel Donici, Artesana Tecuci: „E foarte bine că există programe care ajută oamenii să se reintegreze pe piaţa muncii. Dar unde găseşti oameni care au lucrat o viaţă în siderurgie să vină să lucreze într-o fabrică de brânzeturi?“
-
Bucureştiul nimănui: toţi vor să fie primari, dar nimeni nu are un program pentru cel mai sufocat oraş din România. Problemele grave ale Bucureştiului, dar despre care niciun candidat nu vorbeşte
-
CEO Strategy, un proiect Ziarul Financiar şi ING Bank. Răzvan Marinescu, CEO, KLG Europe Logistics: Ultimii ani au fost ca un roller coaster continuu în care au apărut diverse scenarii. Sentimentul acum este că nu mai trăim într-o piaţă în care ne calculăm tarifele plecând de la costuri la care mai adăugăm o marjă
-
Bursă. Ediţia a XVI-a Fidelis, cea mai mare de până acum, listată oficial de marţi la Bursa de Valori Bucureşti
-
Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Câte bordeie, atâtea obiceie: „Cred că plasticul nu îl poţi evita în viaţa de zi cu zi, dar măcar poţi încerca să reciclezi o parte din el“
-
Analiză. Pagina verde. Cine sunt cei trei furnizori de echipamente RVM din Sistemul Garanţie-Returnare pe care le vedem în marile reţele de magazine
-
ZF Agropower. Costul coşului de Paşte a crescut cu 10%. Clienţii au găsit o alternativă la tradiţionalul miel întreg: cumpără drob la bucată, pulpă sau cotlet de berbecuţ
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Jean Paul Tucan, JT Grup Oil: Vrem să ne listăm la BVB după o ofertă publică iniţială de majorare a capitalului social. Prospectul, pe masa ASF pentru autorizare
-
Rudolf Vizental, ROCA Investments: Acest proiect de private equity este precum un maraton, totul se acumulează
-
Afaceri de la Zero. Loredana Peptenaru, cu background în turism, a pornit în pandemie Nomad Travel Concept, o agenţie de turism care oferă vacanţe personalizate şi consultanţă şi care a ajuns la sute de clienţi
-
ZF Investiţi în România! Producătorul de lactate Artesana vrea peste 6 mil. euro prin Programul de Tranziţie Justă pentru o fabrică de brânzeturi în judeţul Galaţi
-
S-a terminat cu joburile şi afacerile aşa cum le ştim. Inteligenţa artificială schimbă total business-urile şi produce o revoluţie de care nimeni nu scapă