Companii

Numărul de insolvenţe a explodat în iunie după două luni de linişte în care statul a ţinut businessul pe perfuzii. Printre companiile intrate în insolvenţă în această perioadă se numără retailerul de modă Steilmann şi compania Bake Expert, care operează reţeaua de magazine Casa Brutarilor

Numărul de insolvenţe a explodat în iunie după două...

Autor: Cristina Roşca, Cristian Hostiuc

29.08.2020, 13:47 2560

Lunile iunie şi iulie au adus o creştere accelerată, de până la 50%, a numărului de companii intrate în insolvenţă comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. La polul opus, în aprilie şi mai, primele luni de pandemie pe plan local, numărul de insolvenţe a fost mult mai mic decât în aceleaşi luni din anul anterior.

O explicaţie pentru această situaţie rezidă în faptul că în perioada 16 martie - 15 mai în România a fost instituită stare de urgenţă, astfel că multe sectoare au fost blocate complet sau parţial. Pentru a compensa aceste blocaje majore, statul român a injectat bani în economie şi a luat măsuri - precum plata şomajului tehnic - pentru a proteja companiile de la insolvenţă sau faliment.

Efectele s-au văzut, astfel că în aprilie doar 72 de firme au intrat în insolvenţă, faţă de 553 în aprilie 2019. După ce firmele şi-au reluat activitatea, chiar şi parţial, numărul insolvenţelor a explodat.

Printre companiile intrate în insolvenţă în această perioadă se numără retailerul de modă Steilmann şi compania Bake Expert, care operează reţeaua de magazine Casa Brutarilor.

Timp de câteva luni companiile nu au încasat bani sau dacă au făcut-o sumele au fost prea mici pentru a acoperi costurile. Astfel au ales insolvenţa.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO