Companii

Numărul străinilor care vor cumpăra vacanţe all-inclusive pe litoral se va dubla

Numărul străinilor care vor cumpăra vacanţe all-inclusive pe litoral se va dubla

Autor: Liviu Iancu

12.03.2015, 00:00 29

Dintr-o analiză a agenţiei de turism, anul trecut au ajuns în hotelurile all inclusive de pe litoralul românesc aproximativ 5.000 de turişti străini, din totalul de 31.000 de mii de turişti din străinătate care au venit la mare.

Cei mai mulţi dintre cei care au preferat all inclusive-ul au fost germani, urmaţi de polonezi, iar staţiunea cea mai căutată a fost Mamaia.

"Străinii caută, în general, la all inclusive-urile româneşti mâncarea tradiţională. Preferatele lor sunt sărmăluţele, precum şi ciorbele, fie că sunt de perişoare, ţărăneşti şi de văcuţă. În schimb, românii sunt atraşi de carne, în special de grătare", a declarat agenţiei MEDIAFAX proprietarul Mareea, Marius Usturoiu, care administrează şi complexul all inclusive Family Club Mercur-Minerva din Mamaia.

În ultimul an, din ce în ce mai mulţi proprietari de structuri all inclusive, pun la dispoziţia turiştilor meniuri nu doar în engleză, ci şi în limbile germană şi poloneză.

Usturoiu mai spune că în vârf de sezon majoritatea străinilor care vin la all inclusive sunt familii cu copii.

Pentru acest an, Mareea estimează că numărul străinilor în all inclusive-urile româneşti se va dubla faţă de vara trecută, depăşind 10.000 de persoane.

"După promovarea făcută anul trecut în Polonia, avem contracte semnate şi doar de pe această piaţă vor veni în vară 2.000 de turişti doar prin Mareea, dintre care jumătate la all inclusive. Ei vor ajunge cu chartere în Bulgaria, pe aeroportul din Varna, iar de acolo îi vom transfera cu autocarele la noi", a precizat Usturoiu. Acesta a completat că de anul viitor, în fiecare săptămână de vară, două chartere cu polonezi vor zbura către litoralului românesc.

În plus, agenţia a semnat contracte şi cu turoperatori israelieni, iar turiştii din această ţară care vor ajunge pe litoral vor veni cu zboruri pe Otopeni, de unde vor fi transferaţi cu autocarele la mare.

Cu toate acestea, cei mai mulţi străini la all inclusive vor veni şi în acest an tot din Germania.

"Creşterea din acest an se explică prin promovarea tot mai intensă făcută acestui tip de turism în străinătate, mai ales la târgurile de turism dar şi prin faptul că acest produs s-a consolidat în ultimii ani şi începe să ajungă la maturitate", a mai spus Marius Usturoiu.

În general, un străin plăteşte pentru un concediu all inclusive în România, la un hotel de trei stele, 500-600 de euro, preţ în care intră şi biletul de avion.

În 2014, pe litoralul românesc au fost disponibile 6.750 de locuri în structurile all inclusive, iar în acest an numărul loc a crescut cu 581 de locuri.

Din cei 1,9 milioane de străini ajunşi anul trecut în România, majoritatea (1,48 milioane) au mers în Bucureşti şi în oraşele reşedinţă de judeţ, la munte s-au dus 132.014, în timp ce pe litoral au ajuns doar 31.325 turişti (1,6% din total), iar în Deltă doar 13.482 (0,7%).

Pe litoral au venit 5.155 de germani, 4.229 de americani, 2.516 francezi, 2.180 de polonezi, 1.442 italieni şi 1.244 de ruşi şi 895 de turişti din Israel.

Mareea, care gestionează anual vacanţele a peste 100.000 de turişti români şi străini pe litoralul românesc, estimează pentru sezonul 2015 o creştere cu minim 10% a traficului turistic către Marea Neagră. În condiţiile în care implementarea voucherelor de vacanţă devine operaţională în acest an, creşterea ar putea ajunge la 15%.

AFACERI DE LA ZERO