• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Companii

Numarul trei in contractele cu statul a cumparat cu 4 mil. euro 33% din ICIM Arad

Secțiune susținută de Medlife Logo

Omul de afaceri Georgica Cornu, care controleaza grupul de firme Confort din Timisoara, a preluat un pachet de 33% din actiunile companiei aradene ICIM dupa negocieri care au durat mai bine de cinci luni.
"Am purtat discutii cu unii actionari de la ICIM mai bine de cinci luni. Am reusit in final sa achizitionam 33% dintre actiuni la un pret de peste 4 milioane de euro. Dorim sa ne extindem activitatea in judetul Arad si sa devenim un grup important si competitiv care sa concureze atat pe piata interna, cat si pe piete europene", a declarat pentru ZF Transilvania Georgica Cornu.
El a mai precizat ca ideea achizitiei de actiuni de la compania aradeana a aparut din necesitatea dezvoltarii activitatilor grupului.
La randul sau, Ioan Faur, managerul ICIM Arad, a sustinut ca tranzactia a avut loc deoarece unii actionari persoane juridice au avut nevoie de bani. El a mai spus ca preluarea actiunilor se va face treptat si ca el nu este in pericol sa piarda controlul societatii, deoarece detine inca pachetul majoritar.
ICIM este cea mai mare societate de constructii si montaj integral privata cu sediul central in Arad si o sucursala in Timisoara. Societatea a fost infiintata in anul 1992, pe bazele fostului santier de lucru care a apartinut de ICIM Brasov. La infiintare ICIM a fost activa doar pe piata constructiilor civile si industriale. La sfarsitul anilor '90 societatea si-a extins activitatea si pe piata constructiilor feroviare si rutiere. Compania are, in prezent, o valoare patrimoniala de 30 mil. lei.
Ioan Faur a precizat ca anul trecut compania a obtinut o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, iar pentru acest an se estimeaza o crestere cu cel putin 20%.
Grupul de firme Confort din Timisoara, specializat in lucrari de instalatii in constructii, a avut in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri la nivel de grup de 100 mil. euro, iar pana la sfarsitul anului se doreste cresterea cu 15%.
Grupul de firme a achizitionat, anul trecut, pentru 750.000 de euro, pachetul majoritar de actiuni la SC Conar SA.
Compania face parte din grupul Confort, alaturi de Izometal, Izoass, societate care ofera servicii de comisariere vamala, si Comat Mehedinti, avand ca profil comercializarea materialelor de constructii si a instalatiilor. Grupul de firme Confort mai detine hotelul Select din Timisoara si mai multe publicatii locale.
Confort se afla pe locul trei in topul firmelor care au contracte cu statul, intocmit de ZF. Cornu este si presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis si finantatorul clubului de fotbal din Divizia B CFR Timisoara.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743