Companii

„O carte stă acum şi opt luni pe raft până să fie cumpărată“

„O carte stă acum şi opt luni pe raft până să fie cumpărată“

Autor: Mirabela Tiron

14.09.2013, 20:23 522
Compania de Librării Bucureşti, una dintre cele mai importante reţele de distribuţie de carte, a avut în primele şapte luni vânzări de 8 milioane de lei (1,8 milioane de euro), în creştere cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Lanţul de librării cu cei mai mulţi ani în spate, 61 de ani, a vândut în primele şapte luni din acest an 286.000 de cărţi în cele 52 de librării pe care le deţine în Bucureşti. Cele mai multe dintre cărţile vândute au fost de beletristică şi cărţi pentru copii.
 
„Nu pot spune că piaţa de carte şi-a revenit. Trebuie să ne uităm la evoluţia vânzărilor pe fiecare lună pentru a vedea de unde vine avansul de la şapte luni. De exemplu, anul acesta în februarie am avut o creştere cu 20% pentru că în februarie anul trecut drumurile erau blocate din cauza condiţiilor meteo, iar oamenii au cumpărat mai puţin“, a spus Petre Dănilă, şef serviciu al diviziei de carte, care lucrează din 1990 în cadrul Companiei de Librării Bucureşti.
 
Cum au ajuns cărţile să se cumpere la promoţie
 
După Revoluţie, acest lanţ avea peste 100 de librării. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 41 milioane de lei (9,3 mil. euro)  şi un profit de 3,9 mil. lei (880.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.
 
„Anul acesta am investit în modernizarea unor librării. Ne concentrăm pe o expunere mai bună a cărţilor, o promovare mai bună la raft. O carte stă în medie cam opt luni la raft până se cumpără“, a spus el, menţionând că perioada variază în funcţie de lună. În 2011, în iunie, Petre Dănilă vorbea de o perioadă de şase luni până când o carte îşi găseşte cumpărătorul.
 
Tot mai mulţi români aleg să cumpere cărţi la promoţie, vândute la tarabele cu ziare, la târgurile de cărţi, unde se oferă reduceri, de pe internet, unde se practică discount-uri şi de 30% sau din hipermarketuri. Potrivit unui studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), peste jumătate dintre cititori (52%) cumpără cărţi ce apar împreună cu diferite publicaţii (ziare sau reviste).
 

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
AFACERI DE LA ZERO