Companii

O companie din Piteşti care produce pentru H&M şi Zara caută 80 de angajaţi

O companie din Piteşti care produce pentru H&M şi Zara...

Autor: Laurentiu Cotu

09.10.2017, 00:05 699
Producătorul de confecţii Francesca Industries din Piteşti (jud. Argeş), cu clienţi precum Debenhams, H&M, IKEA sau Zara, are disponibile în prezent 80 de locuri de mun­că pentru confecţioneri textile (40) şi pentru muncitori ne­­­­calificaţi (40), potrivit site-ului Agenţiei Judeţene Pentru O­cu­­­­parea Forţei de Muncă Argeş. Compania a avut a­­nul trecut o cifră de afaceri de peste 54 mil. lei (12 mil. euro), un profit net de 2,1 mil. lei (475.000 de euro) şi un număr me­diu de 226 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor. În anii trecuţi, compania s-a confruntat cu probleme mari legate de găsirea forţei de muncă, aflându-se frecvent în situaţia de a refuza comenzi. Francesca Industries deţine două unităţi de producţie, în Topoloveni şi Piteşti, judeţul Argeş, cu o capacitate totală de 4,8 milioane de articole pe an, potrivit site-ului companiei. Francesca Industries lucrează în totalitate pentru export, în sistem lohn, semi-lohn sau ready made. Compania produce diverse modele de rochii, bluze, fuste, pantaloni, tricoturi sau jachete pentru pieţele din Marea Britanie, Suedia, Franţa şi Spania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO