Întreaga gamă de produse, denumite Salinate, este realizată din carne de porc, provenind din gospodăriile oamenilor din regiunea Turda, preponderent rasele de porc Bazna şi Marele Alb. Gama conţine patru sortimente (pulpă, cotlet, piept şi ceafă) care sunt maturate iniţial în saramură naturală şi condimentate cu un amestec de condimente naturale. Carnea se odihneşte apoi pentru 25 de zile în microclimatul natural al Salinei Turda, în condiţii ideale de umiditate şi temperatură, unde capătă un gust desăvarşit, potrivit companiei.
"Gama Salinate s-a născut din dorinţa de a satisface într-o măsură cat mai mare nivelul de aşteptare al consumatorilor de produse unicat cu specific tradiţional. În prezent, capacitatea de maturare este de 400 de kilograme de produse care vor fi vandute atat în lanţul nostru de magazine, în automatele speciale amplasate în Salina Turda, cat şi în unităţile Mega Image din Bucureşti şi Cluj-Napoca", a declarat Olivian Bogdan, directorul general al CIA Aboliv.