Companii

O firmă a lui Adamescu va tipări broşuri pentru Ministerul Turismului

Autor: Mirabela Tiron

12.12.2011, 00:00 118

Grupul Român de Presă, controlat de omul de afaceri Dan Adamescu prin Nova Trade, a câştigat un contract de 983.138 de lei (226.000 euro) cu Ministerul Turismului şi al Dezvoltării Regionale (MDRT), condus de Elena Udrea, prin care va tipări broşuri pentru promovarea brandului turistic al României. Contractul a fost atribuit după ce s-a organizat o licitaţie deschisă la care s-au înscris cinci companii, potrivit datelor de pe site-ul e-licitatie.ro.

Criteriul de atribuire luat în considerare a fost preţul cel mai mic. Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea de servicii de promovare prin realizarea de materiale promoţionale (broşuri) cu rol în promovarea brandului turistic al României. Finanţarea se face din fonduri externe nerambursabile prin programul din fondul european de dezvoltare regională (FEDR). În 2009, Grupul Român de Presă a mai câştigat o licitaţie pentru editarea celor două reviste ale companiei aeriene de stat Tarom pe o perioadă de patru ani.

Grupul Român de Presă a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 22,7 milioane de lei (5,4 milioane de euro) şi pierderi de 1,5 milioane de lei (357.000 euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Dan Adamescu controlează centrul comercial Unirea Shopping şi hotelul Intercontinental din centrul Bucureştiului. Familia lui deţine şi cotidianul România liberă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO