Companii

O nouă tranzacţie: Grupul MedLife a cumpărat integral compania Life Med, cu două clinici în Bucureşti, care vor fi integrate în brandul Sfânta Maria

O nouă tranzacţie: Grupul MedLife a cumpărat integral...

Autor: Roxana Rosu

04.04.2022, 13:33 426

Grupul MedLife a  cumpărat integral compania Life Med, care deţine două clinici în Bucureşti, în zona Timpuri Noi şi Militari, acestea urmând să fie integrate în reţeaua Sfânta Maria, brand medical ce se adresează în special pacienţilor care accesează servicii în regim CAS, potrivit unui comunicat.

Life Med acoperă 24 de specialităţi, inclusiv alergologie şi imunologie, cardiologie, chirurgie generală, dermatovenerologie, diabet şi boli de nutriţie, ecografie vasculară, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină de familie, oftalmologie, ORL, analize de laborator. pentru peste 130.000 de pacienţi anual.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de 9,2 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de 2020.

“Aşa cum menţionam la început de an, în 2022 va fi impulsionată şi dezvoltarea reţelei Sfânta Maria, al doilea brand parte din grup cu focus pe pacienţii care îşi doresc să acceseze în mod special servicii în regim CAS. Iată deja un prim pas spre consolidare, prin preluarea integrală a clinicii Life Med, o clinică cu servicii complete de diagnostic şi tratamente de top care prin sinergie cu reţeaua Sfânta Maria, va veni în sprijinul pacienţilor”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

Brandul medical Sfânta Maria a fost lansat în urmă cu 5 ani şi operează pe piaţa serviciilor medicale cu 50 de unităţi medicale proprii, care au rezultat în urma proiectelor de achiziţie şi a dezvoltărilor organice, după cum urmează: 12 clinici, în Bucureşti, Bacău, Galati, Măgurele şi Sibiu, 10 laboratoare, în Bucureşti, Brăila, Bacău, Galati şi Sibiu, precum şi peste 25 de puncte de recoltare.

Totodată, Sfânta Maria este printre operatorii cu cea mai mare reţea proprie de medicină de familie.

 Achiziţionarea integrală a clinicii Life Med reprezintă cea de-a 37 achiziţie derulată până acum de grupul MedLife.

​Operatorul privat de sănătate MedLife a raportat o cifră de afaceri pro-forma consolidateă de 332 mil. euro în 2021, în creştere cu 51% faţă de anul anterior şi anunţă că are planuri de achiziţii şi dezvoltare de 120 mil. euro, potrivit raportului companiei publicat pe site-ul bursei de la Bucureşti. Profitul net al companiei aproape s-a dublat în perioada menţionată până la 123 mil. lei, în creştere cu 93%.

Medlife SA, companie listată la bursa din Bucureşti, are o capitalizare de 2,9 miliarde lei, principalii acţionari fiind Mihai Marcu, cu 15,4%, Mihaela Cristescu, cu 14%, Nicolae Marcu, 10,5%, şi Fondul de Pensii NN, 12,8%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO