Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sensiblu, al doilea jucător din piaţa de retail farmaceutic, a preluat 46 de farmacii Belladona, lanţ controlat de antreprenorul Florin Gheorghiţă. Informaţii despre discuţiile dintre cele două companii au apărut încă de la începutul anului.
„Cele 46 de farmacii pe care Sensiblu le preia sunt active exclusiv în Bucureşti, pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice şi parafarmaceutice. Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante identificate”, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei.
„Suntem interesaţi să vindem jumătate din farmacii. Păstrăm restul de farmacii şi brandul Belladonna”, spunea pentru ZF Florin Gheorghiţă, acţionarul farmaciilor Belladonna.
Sensiblu are o reţea naţională de circa 650-700 de farmacii.
Lanţul de farmacii Belladonna, înfiinţat în 2001, a raportat afaceri totale de 185 de milioane de lei în 2017 cu două companii – General Next Pharm SRL şi Action C Prod Impex SRL, profit de 0,4 milioane de lei şi datorii de 53 mil. lei în total, potrivit mfinante.ro.
Cehii de la Penta au intrat în retailul farma local în 2017, când au preluat 13 farmacii Arta pentru 5-10 mil. euro, iar anul trecut au primit acceptul Concurenţei pentru preluarea grupului A&D Pharma, într-o tranzacţie estimată la 300-400 mil. euro.