• Leu / EUR5.2429
  • Leu / GBP6.1598
  • Leu / USD4.5832
Companii

O nouă tranzacţie pe piaţa medicală: Wargha Enayati investeşte 500.000 euro în achiziţia InClinic Rahova

O nouă tranzacţie pe piaţa medicală: Wargha Enayati...

Autor: Mirabela Tiron

19.02.2024, 09:14 17129

Wargha Enayati, fondatorul reţelei Regina Maria şi al oraşului medical Enayati Medical City, a investit 500.000 de euro în achiziţia unei clinici în Capitală, InClinic Rahova, care intră în reţeaua de policlinici sociale Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, condusă de antreprenor.

Fundaţia achiziţionează astfel 51% din acţiunile InClinic şi intră în parteneriat cu antreprenoarea Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălţăminte şi accesorii Musette. Clinica din Rahova are o suprafaţă de 1.100 mp. Această nouă achiziţie se încadrează în strategia de extindere în zona Rahova, un cartier dens populat şi cu probleme sociale şi medicale mari. Clinica va oferi o gamă largă de specialităţi medicale,  de la cardiologie, până la kinetoterapie. Accesul la servicii medicale este oferit tuturor categoriilor de pacienţi, incluzând pacienţi cu plată, pacienţi asiguraţi şi, în curând, pacienţi neasiguraţi, potrivit oficialilor.

Antreprenorul a deschis în 2021  oraşul medical Enayati Medical City din nordul Capitalei, cel mai mare proiect greenfield de pe piaţa serviciilor medicale private, ce a implicat investiţii de 65 mil. euro.

Te-ar putea interesa și:

De numele său este legat şi brandul Regina Maria, al cărui fondator este şi pe care l-a vândut în mai multe etape către fondul de investiţii Mid Europa Partners.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2429
Diferență: 0,0286
Ieri: 5.2414
Azi: 4.5832
Diferență: 0,2603
Ieri: 4.5713
Azi: 6.1598
Diferență: -0,2526
Ieri: 6.1754