Companii

O sa fie bine, o sa fie paine: afaceri in crestere cu 50% pentru Pambac Bacau

30.09.2004, 00:00 37

Producatorul din industria de morarit si panificatie Pambac Bacau estimeaza pentru acest an vanzari de 34 de milioane de euro in crestere cu 50% fata de anul trecut, in principal datorita punerii in functiune a unor noi capacitati de productie.
"Am definitivat recent o investitie in urma careia am pus in functiune cea mai mare capacitate de productie de faina din Romania de 700 de tone/zi, care sta in cea mai mare parte la baza cresterii din acest an", spune Ioan Raducan, presedintele Pambac.
El sustine ca importa in continuare grau pe fondul unor preturi mai bune pe piata internationala dar si din cauza faptului ca recolta din acest an nu s-ar ridica la dimensiunile anuntate de autoritati."Impactul cel mai semnificativ al recoltei din acest an a fost asupra preturilor la faina care au scazut de la 0,25 de euro/kilogram la 0,15 euro/kilogram, care nu este un pret real", afirma presedintele Pambac.
Anuntata cu mare entuziasm recolta de grau din acest an incepe sa aduca primele semne de intrebare atat in randul producatorilor de cereale care sunt nemultumiti de preturile oferite dar si de catre procesatori care reclama calitatea graului prezent pe piata. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca, aproape jumatate din recolta de grau de peste 7 milioane de tone, a fost produsa de micii fermieri ale caror capacitati de lucru de depozitare sunt sub nivelul celor cerute pentru graul prelucrat in industria de morarit si panificatie.
"Piata painii din acest an este constanta pentru ca consumul nu da semne de crestere ba chiar are o anumita tendinta de scadere pe fondul aparitiei de noi produse alimentare pe piata. Piata pastelor fainoase inregistreaza o crestere timida pe fondul cresterii consumului de paste de la 1,7 kilograme/anual la 2,2 kilograme/anual care se situeaza la mai putin de 10% din consumul unui italian", sustine Raducan.
Pambac a investit aproape 10 milioane de euro intr-o moara moderna a carei capacitate este de 700 de tone/zi. De asemenea, societatea a investit anul trecut intr-o noua fabrica de paine si in extinderea retelei de magazine proprii de la 24 la 32. Raducan spune ca ia in calcul posibilitatea extinderii capacitatilor de productie atat la paste cat si la produse de panificatie. "Vom face fabrici noi si nu vom achizitiona unele deja existente. Nu va ramane nimic din domeniul prelucrarii graului care sa nu fie atacat de noi: biscuti, snacks-uri", afirma Raducan.
Pambac a fost privatizata in 1995 prin metoda MEBO (vanzare catre salariati si directori), 95% din pachetul de actiuni fiind detinut de angajati si conducere, SIF Moldova avand restul de actiuni. In prezent firma are 800 de angajati.
Principalul concurent al Pambac in Moldova este Racova Com Agro Pan apartinand omului de afaceri Adrian Porumboiu. La nivelul intregii tari competitorii cei mai puternici sunt Vel Pitar, Dobrogea, Loulis, Boromir, Baneasa, Pangram Resita, Pangroup Craiova si Spicul Bucuresti.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO