Companii

O tonă de huilă extrasă costă 75 de euro, dar este vândută cu 53 de euro. Cum mai poate continua afacerea CNH?

O tonă de huilă extrasă costă 75 de euro, dar este vândută cu 53 de euro. Cum mai poate continua afacerea CNH?

Autor: Roxana Petrescu

07.02.2011, 23:58 5513

"Costurile de producţie pentru huilă sunt de circa 90 de lei peGigacalorie, iar preţul cu care Compania Naţională a Huilei (CNH)vinde mai departe cărbunele către termocentralele Deva şi Paroşenieste de circa 64 de lei. Închiderea CNH şi a celor douătermocentrale este o măsură extremă pe care nimeni nu o va lua.Soluţia pe care trebuie s-o găsim este aceea de a ajunge la un preţmediu. Adică CNH să facă o reducere de costuri, iar termocentralelesă plătească un preţ mai mare", spune Mihai-Sorin Găman, directorgeneral al Direcţiei Generale pentru Resurse Minerale dinMinisterul Economiei. În medie, potrivit specialiştilor dindomeniu, o tonă de huilă poate fi considerată echivalentul a 3,5Gigacalorii.

Astfel, costul de producţie pe tonă la CNH este de 315 de lei(75 de euro), iar preţul de vânzare este de 224 de lei (53 de euro)pe tonă.

Soluţia expusă de oficialul Ministerului Economiei vine încontextul în care subvenţiile acordate în perioada 1990-2009 pentruminerit s-au ridicat la circa 6,7 miliarde de dolari, CNH fiind încontinuare o gaură neagră cu datorii de peste un miliard de euro şicu pierderi de peste 140 de milioane de euro în 2009. În plus,numărul victimelor pe care această activitate îl face creşte înfiecare an.

"Statul nu a dat niciodată subvenţii suficiente pentrususţinerea acestui sector şi de aceea s-au acumulat şi acestedatorii uriaşe care nu mai pot fi plătite vreodată. Politicastatului a fost să ţină preţurile jos la termocentrale astfel încâtfacturile la energie să nu fie mari. De aici vin datoriile mari aleCNH. În toate ţările europene se practică subvenţiile, şi înGermania, şi în Polonia, şi în Spania, chiar mai mari decât la noi.Dacă era numai la noi valabil acest lucru, nu se prelungea perioadade subvenţionare până în 2018", mai spune Găman.

Potrivit acestuia, nici măcar soluţia importurilor, care arputea fi mai ieftine, nu este una demnă de luat în calcul astfelîncât să fie asigurat necesarul de cărbune pentru cele douătermocentrale care încă merg pe huilă: Deva şi Paroşeni.

"Cele două termocentrale sunt făcute pentru Valea Jiului, adicăspecificaţiile lor tehnice suportă un cărbune cu o puterecalorifică similară cu cea extrasă din Valea Jiului. Nu putem gândiastfel, închidem minele şi termocentralele. Sunt costuri socialeprea mari", a mai precizat reprezentantul Ministerului Economiei.Potrivit acestuia, producţia de cărbune a celor 7 exploatăriminiere care se află în subordinea CNH ar trebui să scadă de la 2,2milioane de tone, cât este acum, la 1,8 milioane de tone anual.

În ciuda costurilor sociale invocate, în acest moment CNH nu maiare nici măcar 9.000 de angajaţi, un număr infim faţă de cei peste350.000 de oameni care lucrau direct în minerit la nivelul anilor1989.

"Costurile mele sunt prea mari raportate la preţul cu care vândcărbunii la Deva şi Paroşeni, iar situaţia aceasta nu este de ieri- de azi, ci de 20 de ani. Avem costuri mari din cauza graduluiredus de mecanizare. Subvenţiile nu

s-au dus pentru investiţii, ci pentru a acoperi diferenţa dintrecosturile de producţie şi preţurile de vânzare şi aşa au fost lajumătate faţă de ceea ce avem nevoie. De aici vin datoriile, dincare 30% sunt datorii, iar restul sunt penalităţi", explică larândul său Constantin Jujan, directorul general al CNH.

În ciuda reticenţei autorităţilor locale de a lua măsurinepopulare, specialiştii din domeniul energetic spun că Românias-ar descurca foarte bine şi fără cele două termocentrale carereprezintă singura piaţa de desfacere pentru huila din ValeaJiului.

"Piaţa energiei poate funcţiona foarte bine şi fără cele douătermocentrale pentru că ele nu reprezintă decât 5% din producţie.Într-adevăr, poate fi o problemă în ceea ce priveşte asigurarea cuenergie termică, dar nu este una de netrecut. Cu toate acesteaînsă, problema mineritului nu-şi vă găsi rapid o soluţie din cauzaimplicaţiilor sociale", spun surse din Ministerul Economiei.

La rândul lor, reprezentanţii Transelectrica spun că sistemulenergetic poate funcţiona bine în continuare şi fără centraleleDeva şi Paroşeni.

"Fiecare centrală este importantă pentru sistem, dar nu picăsistemul dacă se închide Deva şi Paroşeni", a spus Stelian Gal,directorul general al Transelectrica.

La rândul lor, alţi specialişti indică o serie de soluţii.

"Preţul cu care vând Deva şi Paroşeni energia este de 230 de leipe MWh, ceea ce este oricum un nivel ieşit din piaţă (adică unnivel mult peste nivelul pieţei, care este de circa 130-170 de leipe MWh - n. red.). Efortul oamenilor care coboară în mine esteaproape degeaba şi este păcat. Termocentrala Deva trebuie închisă,iar pentru alimentarea termocentralei Paroşeni nu sunt necesare maimult de două mine", spune Mihai David, fostul director general alHidroelectrica, om care s-a ocupat şi de înfiinţareaHidroenergetica, unul dintre cei doi giganţi energetici de stat încare trebuia inclusă şi CNH. Potrivit datelor disponibile laMinisterul Finanţelor, la termocentrala Deva mai lucrau în 2009circa 1.900 de oameni.

"Sunt două soluţii. Prima ar fi aceea de a ne limita laproducerea de energie la Paroşeni şi la menţinerea a două mine.Restul trebuie închise şi nu în 4-5 ani pentru că ele între timpproduc cărbune şi nu avem ce face cu el. A doua soluţie, dacă nuvrem să închidem minele, ar fi să păstrăm 3-4 mine şi să ne apucămsă construim un grup nou, eficient, de 400-600 de MW, lucru care ardura cam patru ani. Doar aşa mai putem ţine minele în viaţă", credeDavid.

În afară de acest lucru, fostul director al Hidroelectrica spunecă Uricani, zona în care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecutecel mai nou accident minier soldat cu cinci victime, este cea maibine amplasată localitate pentru o transfomare radicală.

"Uricani este la capătul Văii, are o suprafaţă foarte mare, aredouă lacuri şi are potenţialul de a fi transformat într-o zonăturistică superbă", a conchis David.

Ce au făcut polonezii

n În Polonia, 50% din producţia de energie este bazată pecărbuni.

n La începutul restructurării sistemului, în anii 1990, înPolonia erau 70 de mine de cărbuni în care lucrau 415.000 deoameni.

n Costul total al restructurăii sectorului minier s-au ridicatla 10 miliarde de euro.

n În prezent, mai sunt operaţionale 30 de mine cu un număr de144.000 de mineri.

n Companiile de cărbuni sunt profitabile, una dintre ele fiindprivatizată în 2009.

n Guvernul Poloniei a şters datorii de 5,2 miliarde de dolaripentru companiile din minerit.

n Măsurile luate: închideri de mine, disponibilizări,privatizări, reconversie profesională, credite acordate minerilorpentru începerea unor noi afaceri.

Sursa: Ministerele Economiei din Polonia şi România

Ce au făcut românii

n La nivelul anului 2009, 37% din energia produsă în România aprovenit din cărbuni, mare parte fiind bazată pe lignit. Singureletermocentrale care funcţionează pe huilă sunt Deva şi Paroşeni.

n În perioada 1990-2009 statul a plătit subvenţii în valoare de6,7 miliarde de dolari pentru susţinerea sectorului minier.

n În 2009, Compania Naţională a Huilei avea pierderi de peste140 de milioane de euro şi datorii de peste un miliard de euro.

n Nu s-a realizat nicio privatizare.

n Odată cu scăderea cererii de cărbune, a scăzut şi numărul desalariaţi pe ramură, astfel că în anul 1997 erau 129.500 desalariaţi, iar în anul 2010 sunt 21.724. În 1989, 350.000 de oamenilucrau direct în sectorul minier şi indirect alte 700.000 depersoane.

n În bazinul minier Oltenia au fost create numai 1.600 de noilocuri de muncă prin societăţi prestatoare de servicii.

Sursa: Ministerele Economiei din Polonia şi România

AFACERI DE LA ZERO