♦ Preţul mediu al unui bilet de avion a fost de 163 euro în această vară, potrivit Vola.ro. Industria aviatică locală este dominată de companii străine, doar Wizz Air, operatorul maghiar, deţine peste jumătate din piaţă.
Vara acestui an a fost cea mai aglomerată din punct de vedere al călătoriilor, comparativ cu anii anteriori, oamenii călătoresc mai mult, iar companiile aeriene introduc noi destinaţii pe radarul de vacanţe al turiştilor locali. În doar trei luni de vară, aeroporturile locale au înregistrat 7,9 milioane de pasageri, potrivit datelor Asociaţiei a Aeroporturilor din România (AAR), atingând astfel un nou record, peste nivelul de anul trecut, când 7,3 milioane de persoane au tranzitat aeroporturile locale.
Vola.ro, platforma de rezervări ale biletelor de avion, a realizat un studiu privind călătoriile din această vară cu avionul, iar una dintre concluziile studiului este faptul că preţul mediu plătit de români pe un bilet de avion a fost de 163 euro. Spre comparaţie, preţul mediu din vara anului trecut a fost de 169 euro, cu 4% mai puţin.
Cu astfel de date, românii nu au stabilit un nou record doar în termeni de volume, dar şi ca valoare. În această vară, turiştii români au plătit 1,2 miliarde de euro pe biletele de avion, potrivit unui calcul realizat de ZF pe baza datelor Vola şi AAR. O mare parte din aceşti bani merg însă către companiile străine, care domină piaţa locală. Doar Wizz Air, operatorul aerian din Ungaria, are peste jumătate din piaţa locală, mai exact o cotă de piaţă de 53%, conform informaţiilor anunţate de companie anterior.