• Leu / EUR4.7564
  • Leu / GBP5.5575
  • Leu / USD4.2005
Companii

Oamenii care mişcă o piaţă de 17 mld. euro vin luni dimineaţă la conferinţa ZF “Agricultura intră în febra banilor europeni”

Secțiune susținută de Medlife Logo
Oamenii care mişcă o piaţă de 17 mld. euro vin luni dimineaţă la conferinţa ZF “Agricultura intră în febra banilor europeni”

Autor: Gabriel Razi

22 mai 2015 719

Manageri şi antreprenori cheie din agrobusiness-ul românesc vor vorbi luni (25 mai) dimineaţă despre noul program de fonduri europene, industrializare în agricultură şi procesare la conferinţa ZF “Agricultura întră în febra banilor europeni”.

Uniunea Europeană are 8 miliarde de euro pentru proiectele de investiţii în agricultură ale companiilor româneşti până în 2020,

Toţi banii au aceeaşi miză: creşterea productivităţii în ferme, majorarea gradului de procesare al materiilor prime agricole sau găsirea celor mai generoşi plătitori pe pieţele internaţionale de export.

Întreaga strategie agricolă din următorii şapte ani se resfrânge asupra tuturor jucătorilor din piaţă, fie că este vorba despre agricultori, comercianţi, distribuitori, transportatori, retaileri, finanţatori sau industriaşi.

Conferinţa, organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu PwC, Carrefour şi Schoenherr, va avea loc la hotelul World Trade Center cu începerea dezbaterilor de la ora 10:00. Primirea participanţilor va începe la ora 9:00.

De la PwC va vorbi Mihai Aniţa, Partener, Lider servicii de audit pentru antreprenori, Carrefour va fi reprezentat de Florin Căpăţână, directorul de calitate şi dezvoltare durabilă iar în numele casei de avocatură Schoenherr va vorbi Simona Chirică.

Evenimentul ZF va fi deschis de discursul lui George Turtoi, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. La eveniment va participa şi Nicolae Popa, director adjunct, al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, instituţia care gestionează noul program de investiţii pe fonduri europene în agricultură.

Pe scenă va fi prezent Radu Timiş, proprietarul procesatorului de mezeluri CrisTim, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a cărnii. El a făcut în ultimii ani paşi hotărâţi în industria laptelui printr-o unitatea de procesare şi o fermă de bovine.

Industria producţiei de lapte va fi reprezentantă şi de Nicuşor Şerban, proprietarul fermei Agroserv Măriuţa din Călăraşi cu 2.000 de bovine şi 3.500 de hectare de teren arabil. Alături de el va dezbate subiectele fierbinţi din agricultură şi Mihai Miron, proprietarul retailerului farma Ropharma, dar care a mizat acum mai mulţi ani pe potenţialul agricol printr-o fermă de 2.000 de bovine în judeţul Alba.

Industria utilajelor agricole va fi reprezentată de Cătălin Stroe, proprietarul Ruris, industriaşul care îşi propune să construiască un nou tractor românesc la Craiova şi de Arnaud Van Strien, şeful IPSO, cel mai mare distribuitor local de utilaje agricole şi importatorul brandului John Deere.

Despre competitivitate în agrobusiness va vorbi Florin Constantin, şeful producătorului de seminţe Euralis, iar direcţia de dezvoltare din piaţa terenurilor arabile va fi schiţată de Oana Rogojină, project manager al Jantzen Development, unul dintre cei mai mari comercianţi locali de terenuri arabile.

Noul program de investiţii pe fonduri europene în agricultură se află în centrul discuţiilor în condiţiile în care toate liniile de finanţare vor primi undă verde în numai câteva săptămâni. Cine poate lua fonduri? Care este calendarul deschiderilor liniilor de finanţare? Care sunt schimbările faţă de programare anterioare? În ce segmente de piaţă vor fi direcţionaţi cei mai mulţi bani? Toate întrebările îşi vor găsi raspunsurile luni dimineaţă la conferinţa ZF “Agricultura intră în febra banilor europeni”.

Situaţia din industria laptelui după eliminarea cotelor din luna aprilie este un al dosar cheie ce se va afla în centrul dezbatelor pentru a încerca să găsim soluţii astfel încât România să nu mai aibă cea mai rudimentară piaţă a laptelui din UE iar crescătorii de animale să facă faţă schimbărilor din piaţa comunitară.

Evenimentul ZF nu va ocoli subiectele din segmentul cerealelor şi seminţelor oleaginoase, cele mai mari pieţe din agricultura locală. Vom dezbate perspectivele sezonului 2015/2016 şi poziţia mărfii româneşti în contextul unui mediu internaţional extrem de competitiv.

Terenurile agricole, cel mai important activ fizic al agricultorilor, rămân pe prima pagină a dezbaterilor agricole având în vedere că direcţia de dezvoltare a acestei pieţe are capacitatea a influenţa mersul celorlalte elemente ale pieţei agroindustriale.

 

 

 

Lista principalelor teme de discuţie de la conferinţa ZF ““Agricultura intră în febra banilor europeni”

@ Programul de investiţii pe fonduri europene (PNDR)

-       Cine poate lua fonduri

-       Care este calendarul deschiderii liniilor de finanţare

-       Care sunt schimbăril faţă de programarea anterioară

-       Ce impact vor avea banii europeni în agricultură

-       Ce schimbări sunt în sistemul de finanţare

-       În ce segmente de piaţă se vor duce cei mai mulţi bani

-       Cine pierde şi cine câştigă faţă de vechiul program de fonduri europene

@ Finanţarea în agricultură

 

-       Cum va merge finanţarea în agricultură în noul exerciţiu financiar al UE

-       Ce apetit au creditorii pentru a alimenta financiar fermele

-       Ce au de făcut fermierii pentru a deschide uşile băncilor

-       Ce trebuie făcut pentru a limita expunerea distribuitorilor pe facturile la termen

 

@ Piaţa laptelui după liberalizare

-       Cine câştigă şi cine pierde după liberalizarea pieţei laptelui

-       Ce au de făcut fermierii pentru a face faţă în epoca pieţei libere a laptelui

-       Ce strategii au procesatorii

-       Ce trebuie făcut pentru ca România să nu mai aibă cea mai rudimentară piaţă a laptelui din UE

 

@ Piaţa terenurilor agricole

-       Ce potenţial de creştere are preţul terenurilor agricole româneşti

-       Cine cumpără şi cine vinde în piaţă

-       Ce impact a avut în piaţă noua lege a terenurilor arabile

-       Cât timp trebuie să treacă pentru ca România să nu mai aibă cea mai fragementată piaţă funciară agricolă din Europa

 

@ Piaţa cerealelor şi seminţelor oleaginoase

-       Cum vor evolua preţurile la cereale şi seminţe oleaginoase în sezonul comercial 2015/2016

-       Ce poziţii iau clienţii tradiţionali ai mărfurilor româneşti în piaţa internaţională

-       Ce pot face fermierii pentru a-şi maximiza încasările din cereale şi seminţe oleaginoase

-       Ce instrumente de management al riscului sunt la îndemână agricultorilor

 

Lista speakerilor care au confirmat până în prezent participarea la conferinţa de agricultură a Ziarului Financiar.

 

·         George Turtoi, secretar de stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

·         Nicolae Popa, Director General Adjunct, AFIR

·         Mihai Aniţa, Partener, Lider servicii de audit pentru antreprenori, PwC România

·         Florin Căpăţână, Director pe Calitate şi Dezvoltare Durabilă, Carrefour România

·         Simona Chirică, Partener, Casa de Avocatură Schoenherr şi Asociaţii SCA

·         Radu Timiş, Preşedinte al procesatorului de mezeluri CrisTim

·         Răzvan Teodorescu, Rector, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

·         Mihai Miron, proprietar al fermei de 1.000 de bovine Bioterra din Alba

·         Nicuşor Serban, proprietarul fermei de 2.000 de bovine Agroserv Măriuţa din Călăraşi

·         Ramona Ivan, Director Direcţia Relaţii Externe şi Finanţări Structurale, CEC Bank

·         Cătălin Stroe, Preşedinte al producătorului de utilaje agricole Ruris

·         Arnaud Van Strien, CEO al distribuitorului de utilaje agricole IPSO

·         Cosmin Drăgoi, General Manager, Casa de Consultanţă Finacon

·         Florin Constantin, Director General al producătorului de seminţe agricole Euralis Semences

·         Oana Rogojină, Project Manager al comerciantului de terenuri arabile Jantzen Development

 

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7564
Diferență: 0,0547
Ieri: 4.7538
Azi: 4.2005
Diferență: -0,019
Ieri: 4.2013
Azi: 5.5575
Diferență: 0,4174
Ieri: 5.5344
Azi: 4.2296
Diferență: 0,0284
Ieri: 4.2284