Companii

Oltchim reporneşte parţial producţia la Râmnicu-Vâlcea

Oltchim reporneşte parţial producţia la Râmnicu-Vâlcea

Autor: Adrian Cojocar

16.10.2012, 17:29 447

Consiliul de Administraţie al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) a decis într-o şedinţă care a avut loc la începutul acestei săptămâni să repornească o parte din instalaţiile combinatului şi a publicat calendarul acestor reporniri.

Astfel, începând cu data de 20 octombrie urmează să aibă loc pregătirile pentru repornirea instalaţiei de electroliză cu membrană necesară producţiei de produse clorosodice, precum ledie de sodiu, acid clorhidric şi hipoclorit, urmând ca repornirea efectivă să aibă loc săptămâna viitoare, potrivit unui comunicat al companiei publicat pe bursă.

La finele lunii august Oltchim a decis să sisteze total producţia după ce compania a anunţat că nu dispune de fondurile necesare pentru a achiziţiona materia primă necesară desfăşurării activităţii şi băncile nu-i mai acordă finanţare pentru reluarea activităţii. La aceeaşi dată o mare parte din angajaţii Oltchim au fost trimişi în şomaj tehnic.

Compania avea dificultăţi şi la plata energiei electrice, astfel că Electrica a întrerupt temporar furnizarea de curent către combinat, pentru ca mai apoi să realimenteze Oltchim la energie electrică printr-o filială a sa.

Decizia de repornire a combinatului vine în contextul procesului de privatizare prin care a trecut Oltchim şi care s-a soldat cu un eşec, în condiţiile în care câştigătorul licitaţiei Dan Diaconescu, nu a adus dovezi că deţine suma pe care a licitat-o pentru pachetul majoritar de acţiuni al Oltchim şi care se ridica la circa 40 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO