Companii

OMV: Petrobrazi este singura rafinărie în care mai investim

OMV: Petrobrazi este singura rafinărie în care mai investim

Autor: Roxana Petrescu

23.09.2011, 00:04 691

Gerhard Roiss, 59 de ani, noul CEO al OMV, omul care practic decide viitorul celei mai mari companii din România, Petrom, spune că Petrobrazi este singura rafinărie din portofoliul grupului unde investiţiile vor continua.

"Petrobrazi este singura rafinărie din portofoliu în care mai investim. În rest nu mai facem nimic pe acest segment. Este o unitate-cheie pentru noi", a spus Roiss, asigurând astfel că cel puţin pentru unica unitate de rafinare pe care Petrom o mai are în România nu sunt conturate planuri de în­chi­dere. Austriecii au închis deja rafinăria Arpechim.

Declaraţiile privind continuarea investiţiilor la Petrobrazi vin în contextul în care OMV a anunţat că va renunţa în trei ani la benzinării şi active de rafinare de 1 mld. euro, ponderea segmentului de rafinare şi marketing urmând să scadă de la 53%, cât este acum, la numai 25% în următorii zece ani. Partea de explorare şi producţie ar urma să crească de la 35% la 55% până în 2021. Logica din spatele strategiei este simplă: pe rafinare şi marketing se pierd bani, iar pe explorare şi energie electrică se câştigă.

AFACERI DE LA ZERO