Companii

OMV: România are prioritate pentru gazele din Marea Neagră

OMV: România are prioritate pentru gazele din Marea Neagră

Gerhard Roiss, CEO-ul OMV. Mediafax Foto

Autor: Roxana Petrescu

23.11.2012, 00:07 899

Gerhard Roiss, directorul general executiv al grupului petrolier austriac OMV - ac­ţionarul majoritar al Petrom, dă asigurări că prima destinaţie pentru gazele din Marea Neagră va fi România şi susţine exploatarea gazelor de şist, în ciuda preocupărilor legate de mediu, aceasta fiind una dintre puţinele şanse pe care Europa le are pen­tru a-şi diminua dependenţa de importuri.

"Prioritatea pentru gazele din Marea Neagră va fi alimentarea pieţei locale şi abia apoi ne vom gândi la exporturi", a declarat Gerhard Roiss, CEO-ul OMV. Aceste declaraţii vin în contextul în care România este dependentă în proporţie de o treime de importurile de gaze ruseşti pentru a-şi acoperi consumul local. Anterior acestei declaraţii, un alt reprezentant din conducerea OMV a susţinut acelaşi lucru, dar a subliniat că alimentarea pieţei locale cu gazele din Marea Neagră va depinde şi de nivelul redevenţelor, de preţul gazelor şi de mărimea ză­cământului. Roiss spune încă o dată că dimensiunea acumulării din Marea Nea­gră este demnă de luat în calcul, acesta fiind principalul motiv pentru care grupul austriac s-a implicat în proiecte offshore similare cu cele din România în Bulgaria şi Ucraina.

Şeful OMV nu a fă­cut niciun comentariu legat de negocierile purtate cu statul român pe tema redevenţelor pe care Petrom le va plăti după 2014, an în care expiră actualul mod de calcul.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO