• Leu / EUR4.7791
  • Leu / GBP5.6655
  • Leu / USD4.2931
Companii

(P) „Portretul robot” al celor mai mari companii antreprenoriale din România în 2018: 120,5 milioane lei valoarea medie a cifrei de afaceri, rezultat brut 5,4 milioane lei şi rata profitului brut 4,5%

Autor: Publicitate

02.12.2019, 10:00 431

Campioni în Business, un program dedicat antreprenorilor români vizionari, a premiat pe data de 27 noiembrie, la Bucureşti, cele mai performante companii din Muntenia, în cadrul galei anuale Campioni în Business. În cadrul evenimentului organizat de Enterprise Investors, BCR, PwC România şi Asociaţia Triple Helix i-a fost acordat titlul de Antreprenorul Anului 2019 lui Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie Medlife.  

Ca în fiecare an, Premiile Campioni în Business au fost acordate în funcţie de dinamica cifrei de afaceri, a profitului şi a numărului de angajaţi, dar şi a altor criterii ce ţin de reputaţia, implicarea în comunităţile locale, inovaţie şi eficienţa activităţilor companiilor respective. Antreprenorii din spatele acestor afaceri de succes vor fi incluşi în comunitatea "Campionilor în Business" pentru contribuţia lor semnificativă la dezvoltarea economiei şi a societăţii româneşti.

Trei premii Campioni în Business au fost acordate unora dintre cele mai dinamice companii din Muntenia: Direct Client Service, ce deţine lanţul de librării Cărtureşti, cărţi, muzică şi filme, ce a avut o cifră de afaceri de 133,169,735 lei în 2018, iar profitul net de 3,903,711 lei şi 412 angajaţi; Gold & Gf 2003, ce deţine brandul de bijuterii exclusiviste Teilor – cu cifra de afaceri de 117,554,453 lei în 2018, un profit net de 10,016,682 lei şi peste 224 de angajaţi şi Pop Industry – companie producătoare de remorci auto, remorci agricole, de containere pentru locuit, dar şi containere speciale. Compania a raportat în 2018 cifra de afaceri de 63,744,039 lei, un profit net de 16,085,805 lei şi a avut peste 160 de angajaţi.

Druid, o companie de înaltă tehnologie care a dezoltat asistenţi virtuali inteligenţi, a primit trofeul Rising Star, premiul dedicat companiilor la început de drum, cu o creştere accelerată. Druid a avut o investiţie iniţială de 800.000 euro, iar în primul an de activitate a avut peste 30 de clienţi.  

PremiulCampionilor a fost primit de Qualitance, ce oferă servicii în tehnologia informaţiei şi furnizează soluţii de software. Compania a raportat în anul 2018 o cifră de afaceri de 51,230,350 lei, un profit net de 3,826,926 lei şi a avut peste 162 de angajaţi.

Premiul Campionilor a fost acordat de un juriu format din foşti campioni în business, antreprenori români cu renume: Monica Cadogan - Vivre, Doina Cepalis - Te-Rox Prod, Alina Donici - Artesana, Marcel Borodi - Net Brinel, Radu Ciorba - Electroglobal, Cristi Covaciu - IPEC, Gabi Creţu – Evozon, Korponay Ferenc – Maravet, Grigore Horoi - Agricola Bacău, Daniel Isai - Salad Box, Cristian Logofătu - Bittnet Systems, Adrian Mihai - Fan Courier, Mihai Miron - Ropharma, Voicu Oprean - Arobs Transilvania, Vasile Sandu - Proinvest Group, Iulian Stanciu – eMag.

În cadrul Galei Campioni în Business au mai fost acordate două premii speciale pentru viziune antreprenorială şi implicare în proiecte comunitare. Cele două companii au fost premiate pentru profesionalism şi implicare în viaţa comunităţii. Astfel, FC Viitorul şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi au primit premiul pentru Antreprenoriat în Sport. Compania a raportat în anul 2018 cifra de afaceri de 40,312,507 lei şi un profit net de 2,585,763 lei. În acelaşi timp, MamaPan, brutăria cu maia, a primit premiul pentru Antreprenoriat Social. Peste 20 de femei din grupuri defavorizate au fost angajate la brutăria MamaPan, iar în fiecare an au existat peste 700 de beneficiari ai proiectului şi au fost ajutaţi peste 100 de oameni cu intoleranţe.

Titlul Antreprenorul Anului i-a fost acordat lui Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie Medlife. Reţeaua medicală privată Medlife a avut în anul 2018 un număr de 2193 de angajaţi, a raportat o cifră de afaceri de 419,850,605 lei şi un profit net de 4,110,438 lei.

 

Analiză despre antreprenorii români

PwC România a realizat pentru acest proiect o analiză ce are la bază informaţiile financiare depuse la Registrul Comerţului de către circa 2582 de companii deţinute de antreprenori români, selectate din rândul celor mai mari 5.000 de companii din România în funcţie de cifra de afaceri din anul 2018.

La nivel naţional, cele mai mari  2582 de companii deţinute de antreprenori români au înregistrat în 2018 o cifră de afaceri agregată de circa 311 miliarde lei, cu 14,31% mai mare decât cea realizată de acestea în 2017. Cumulat, companiile analizate au înregistrat în 2018 un rezultat brut de 14 miliarde lei, în creştere cu 8.04% faţă de 2017, iar valoarea agregată a rezultatului net a crescut cu 8.4% până la 11,5 miliarde lei. În privinţa numărului total de salariaţi, companiile antreprenoriale au raportat în 2018 cu 2,9% mai mulţi angajaţi faţă de anul anterior, ajungând la aproximativ 621 mii persoane.

„Portretul robot” al celor mai mari companii antreprenoriale din România în 2018: 120,5 milioane lei valoarea medie a cifrei de afaceri, rezultat brut 5,4 milioane lei, rezultat net 4,4 milioane lei, în mediu 240 salariaţi; rata profitului brut 4,5%. Topul domeniilor de activitate în România, în funcţie de valoarea agregată a cifrei de afaceri sunt:

  • Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice;
  • Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;
  • Transporturi rutiere de mărfuri;
  • Comercializarea energiei electrice.

Evenimentele Campioni în Business, reunite în acest an sub conceptul „Destinaţie: VIITOR”, au organizat o serie de sesiuni interactive în care accentul a fost pe schimbul de experienţe între antreprenori şi pregătirea afacerilor pentru un viitor digital.

Peste 200 de antreprenori şi reprezentanţi ai mediului bancar, consultanţi de business şi analişti au participat miercuri, 27 noiembrie, la Gala Campioni în Business din Bucureşti, organizata la Stejarii Country Club.

 

Despre Campioni în Business:

Dezvoltat pe un proiect lansat în 2005 de Enterprise Investors, unul dintre cei mai mari manageri de fonduri de private equity din regiune, Campioni în Business îşi propune să descopere şi să promoveze antreprenorii din spatele celor mai dinamice companii româneşti.

Începând cu 2011, proiectului i s-au alăturat BCR, cea mai mare bancă din România, Triple Helix, organizaţie non-guvernamentală dedicată antreprenoriatului, fondată de Irina Anghel-Enescu, şi, în 2012, PwC România, una dintre cele mai puternice companii de consultanţă în business.

În ultimii ani, Campioni în Business a premiat performerii mediului de afaceri, antreprenorii care au condus şi dezvoltat companii cu creşteri sustenabile, pentru că într-o societate în căutare de modele şi de surse de inspiraţie, ei sunt adevăraţii campioni pe care ar trebui să se sprijine dezvoltarea economică a României.

Campioni în Business este un club al antreprenorilor care, deşi activează în domenii diferite, au câteva trăsături în comun: apetit pentru risc şi inovaţie, ambiţie, spirit de echipă şi dorinţa de schimbare.

 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7791
Diferență: -0,0063
Ieri: 4.7794
Azi: 4.2931
Diferență: -0,4475
Ieri: 4.3124
Azi: 5.6655
Diferență: -0,1058
Ieri: 5.6715
Azi: 4.3703
Diferență: -0,1873
Ieri: 4.3785