♦ Magazinul Zara de la parterul Unirea Shopping Center - considerat a fi magazin stradal pentru că are intrare separată din stradă - urmează să se închidă ♦ Soarta Stradivarius, un alt brand din portofoliul spaniolilor de la Inditex aflat în imediata apropiere, e şi ea sub semnul întrebării l Tot în zona Unirii din Capitală, grupul Intersport a închis singura unitate stradală din reţea ♦ Acestea sunt doar cele mai recente exemple dintr-un şir mai lung de închideri ale unor magazine de modă din stradal.
Pandemia de COVID-19 a închis, pentru prima dată în istorie, mallurile din România şi din aproape toată lumea, iar asta a reprezentat un şoc implicit pentru industria de fashion care, în proporţie de 99%, a ales acest canal de vânzare a produselor. Teama oamenilor de a reveni în zone aglomerate şi eventualele restricţii impuse de autorităţi - care au afectat centrele comerciale - au făcut ca unele voci să vorbească despre revenirea în prim-plan a stradalului după multă vreme. Însă, după aproape doi ani de pandemie de COVID-19, nu doar că spaţiile libere din stradal nu s-au ocupat cu magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte, ci chiar se vede chiar o evoluţie în sens contrar. Unele dintre puţinele unităţi stradale rămase trag obloanele.
„La fel ca în alte ţări, principalele provocări ale comerţului stradal în România sunt reprezentate de concurenţa cu celelalte canale de vânzări, în special centrele comerciale şi online-ul. La acestea se adaugă lipsa totală de strategie din partea autorităţilor, cel puţin în Capitală. Sunt oraşe precum Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi Sibiu unde comerţul stradal este sprijinit şi încurajat într-o anumită măsură şi se încearcă crearea unor poli comerciali în zona centrelor istorice“, spune Bogdan Gubandru, head of investment în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Crosspoint Real Estate.