Companii

A pariat pe un model de business integrat, din seră pe raftul propriului supermarket: Producătorul conservelor Râureni: Circa jumătate din materia primă necesară producţiei provine din propriile sere şi livezi

A pariat pe un model de business integrat, din seră pe...

Autor: Cristina Roşca

15.04.2025, 00:07 1990

Familia de antreprenori locali Mutu a cumpărat fabrica de conserve din Vâlcea în 2008, de la Oltchim.

Producătorul de conserve Annabella Fabrica de Conserve Râureni, din judeţul Vâlcea, con­trolat de familia de antreprenori locali Mutu, îşi asigură circa jumătate din materia primă necesară pro­ducţiei din propriile sere şi livezi.

„Deţinem 660 de hectare cultivate cu fructe şi legume. Deţi­nem teren, livezi şi sere în Vâlcea, dar şi în Olt, cultivăm atât fructe, cât şi legume, avem roşii, castraveţi, dar şi caise, spre exemplu“, spune Bogdan Grigore, national sales ma­na­ger în cadrul companiei. „Avem avantajul că putem culege azi fruc­tele sau legumele, iar bunul este şi gata produs în 48 de ore“, explică executivul importanţa producţiei autoh­tone de legume-fructe şi impor­tanţa unui business integrat.

Producţia de gemuri, compoturi, murături, dar şi zacuscă, fasole bătută şi altele este mai departe vândută atât în magazine partenere, cât şi în reţeaua Annabella, controlată de aceeaşi antreprenori – Dan şi Dorina Mutu.

Annabella Fabrica de Conserve Râureni a ajuns în 2023, ultimul an pentru care există date publice, la afaceri de 185 de milioane de lei, plus 5%, şi la peste 360 de salariaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro