Companii
Patru antreprenori au ajuns la afaceri de 3,7 mil. lei din promovarea medicamentelor către medici şi farmacişti
Octavian Iacob, cofondator şi CEO al Pharmalink: „Anul 2016 a fost un an cu multe provocări, ca toţi ceilalţi de la înfiinţarea companiei. A fost anul de 15%, aşa cum l-am numit intern, şi asta pentru că am avut un obiectiv îndrăzneţ, şi anume atingerea cotei de piaţă de 15% pe cele mai importante segmente în care activăm“
Compania Pharmalink, înfiinţată în 2013 şi specializată în servicii de promovare medicală, a terminat anul trecut cu afaceri de 3,7 milioane de lei anul trecut, în creştere cu 37% faţă de 2015.
„În 2017 estimăm o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro din prestările de servicii de promovare medicală şi telemarketing (promovarea prin telefon a produselor – n.r.), cu 50% mai mult faţă de 2016, iar vânzările generate de produsele promovate de echipele Pharmalink sunt estimate să ajungă la 4,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 80% a vânzărilor faţă de anul 2016“, a spus pentru ZF Octavian Iacob, cofondator şi CEO al Pharmalink.
Acesta a pus bazele companiei alături de alţi trei antreprenori în urmă cu patru ani, iar înainte de înfiinţarea Pharmalink a fost directorul executiv al distribuitorului ADM Farm, dar şi al Farmexpert. Octavian Iacob spune că piaţa pe care activează are potenţial de creştere, dar există şi multe provocări şi nevoi legislative.
„Anul 2016 a fost un an cu multe provocări, ca toţi ceilalţi de la înfiinţarea companiei. A fost anul de 15%, aşa cum l-am numit intern, şi asta pentru că am avut un obiectiv îndrăzneţ, şi anume atingerea cotei de piaţă de 15% pe cele mai importante segmente în care activăm“, a mai spus Iacob.
-
Cea mai zbuciumată piaţă din economie Asigurările RCA, de 6 mld. lei, au trecut prin trei falimente, plecări de companii şi o reaşezare masivă a cotelor de piaţă
-
Gen Z, prima generaţie de chiriaşi într-o ţară de proprietari de case? „Sunt mult mai mobili, nu mai sunt atât de orientaţi spre a-şi cumpăra o locuinţă. Vor să testeze cât mai multe oraşe“
-
#AntreprenoriiRoMâine. MedLife Micromedica: Deschidem o clinică în Bacău, investiţie de 1,8 mil. euro, şi ne uităm la Roman pentru că vrem să facem pasul spre intervenţiile chirugicale
-
Cum schimbă turismul imaginea unei zone: Mercure, brand al Accor, merge la Porţile de Fier, în Mehedinţi, judeţ ocolit de investitori
-
ZF Investiţi în România! Bogdan Alexandrescu, CEC Bank: Vin investiţiile în agricultură, sunt mulţi producători agricoli care mai cumpără o fabrică sau se dezvoltă şi noi vrem să fim aproape de ei cu finanţarea
-
ZF Logistica Businessului, un proiect ZF & Element Industrial. Liana Leriu, TonCorner: Cred că, pentru un antreprenor, necesitatea de a-şi creşte capacitatea de depozitare este un semn bun
-
Proiect ZF/OTP Bank. From Vis To Biz: Claudiu Bolonyi, proprietarul Bonaserv, care comercializează vehicule electrice de mici dimensiuni: „Vrem să ne extindem activitatea în Ungaria, Bulgaria şi Slovacia“
-
ZF Tech Day. Sorin Cosmescu, EXE Software: În ultimii 2 ani am crescut businessul cu 36%. Anul acesta mizăm pe o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro
-
ZF 15 minute cu un antreprenor. Sphera Franchise Group va deschide anul acesta 18 restaurante noi şi aşteaptă venituri cu 33% mai mari comparativ cu 2021
-
Guvernul Ciucă ar trebui să anunţe în această săptămână dacă va plafona sau nu preţul combustibililor
-
Afaceri de la Zero. Luca Ştefan şi prietena lui au investit 40.000 de euro în Glamount, un glamping din judeţul Neamţ, care a primit în mai puţin de un an circa 300 de turişti