Din contractele de exploatare a terenurilor, fie prin arendare, fie prin concesionare, Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a încasat redevenţe de 132,2 milioane de lei şi o arendă de 12,6 milioane de lei în 2025, conform informaţiilor oferite la soliciatarea ZF. Astfel, raportat la cele aproape 319.400 de hectare administrate, înseamnă, în medie, 451 de lei/hectar, adică sub 100 de euro, la jumătate din media pieţei, ceea ce arată că terenul statului este exploatat ineficient.
În Uniunea Europeană, arenda în medie este de 295 euro/hectar, iar în Olanda a ajuns la 941 euro/hectar, în Danemarca la 580 euro/hectar şi în Grecia, care este mai aproape de România şi exportă fructe şi legume la noi, arenda este de 509 euro/hectar. Chiar şi Bulgaria, ţara vecină de la sud, are o arendă peste media UE, de 303 euro/hectar, arată datele Eurostat.