Barilul de petrol s-a scumpit cu 44% de la începutul conflictului din Iran. În aceeaşi perioadă, motorina în România are plus 4,6%, iar laptele plus 2%. Până la urmă, cât din scumpirea produselor alimentare vine direct ca impact al scumpirii petrolului şi cât este speculă de moment?
Datele Asociaţiei Energia Inteligentă arată că ponderea medie a motorinei în costul unui litru de lapte este de 12%, versus 11% la pâine, 15% la carne şi 15% la produsele congelate. Atunci, dacă motorina s-a scumpit cu 4,6% în contextul conflictului din Iran, laptele ar fi trebuit să aibă o scumpire marginală. Şi totuşi, realitatea de la raft spune altceva. „Scumpirile vin şi din temere, companiile nu acţionează ca un calculator (la o scumpire de 4,6% a motorinei, ar trebui impactul la lapte să fie de circa 0,5% – n. red.), explică Feliciu Paraschiv, fondatorul reţelei Paco Supermarket, una dintre cele mai puternice reţele locale de comerţ alimentar.
Aşadar, ele vor majora preţurile cumva mai mult, astfel încât să se şi protejeze şi să nici nu mai umble la preţuri 2-3 luni. Mai exact, în loc de 0,5% vor rotunji la 1-2% majorarea de preţ, la care se va adăuga inflaţia. Aşa ajungem ca pe termen scurt să avem plus 3-4% la lapte. Iar dacă până la final de an situaţia persistă, putem vorbim de scumpiri de 10-11%.“